Al 34-lea preşedinte american, John Fitzgerald Kennedy, a fost ucis prin împuşcare, în timpul mandatului, vineri, 22 noiembrie 1963. Acum exact 50 de ani. Povestea este cutremurătoare şi spectatorilor de la mare distanţă le oferă o temă de interes maxim, chiar de obsesie. Recunosc că, în era pre-internet şi comunistă, am găsit cu greu şi am citit foarte uşor "Moartea unui preşedinte" de William Manchester, scoasă de Editura Politică în 1968. Era biblia în română a subiectului şi cum am downloadat-o de la cineva i-am şi dat shutdown for ever la mine. De aceea, când o găsesc prin anticariate la preţuri jenante am o strângere de inimă, ADN-ul meu îmi spune că e ceva rar şi scump. Confuzia sporeşte dibuind prin preajmă, la aceleaşi cote minuscule, Şogun, Delirul şi alte volume date în urmărire generală prin librării şi pilele lor, înainte de 1989. Despre Kennedy scria şi în alte volume, unele tratau despre tendinţele violente ale capitalismului decadent. Moartea lui Kennedy a picat prost de tot, pentru toată lumea, şi greu se poate spune că era nevoie de aşa ceva. Dacă a fost vreo conspiraţie, fie ea şi a serviciilor ocult de secrete, tot nu merita efortul. Iar dacă a fost o acţiune individuală, a unui individ cu multă iniţiativă şi puţine idei, dar fixe, este greu de crezut că Lee Harwey Oswald ar fi acela. După 50 de ani, lucrurile par clare, că de aia sunt şi aşa bine prezentate, dar îţi dai seama ce haos a fost atunci. Ori a fost o lucrătură bine pusă la punct, cu tot ce trebuie, cu un suspect pe bază de biografie, lichidat în braţele poliţiei însăşi de un mafiot mărunt, bolnav deja, astfel că a murit în închisoare, destul de repede, mai repede decât ar fi putut ancheta să spună şi ceva interesant sau să îşi piardă el răbdarea.

Piaţa obiectelor legate de viaţa, activitatea şi personalitatea preşedintelui asasinat Kennedy este foarte largă. Un cartonaş din timp