Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul ministru de finanţe al Poloniei este fratele şefului ING Bank România

Publicat in Ziarul Financiar, joi 21 noiembrie 2013 ·

Mateusz Szczurek, 38 de ani, numit ieri în funcţia de ministru de finanţe al Poloniei, este fratele mai mic al lui Michal Szczurek, 42 de ani, care deţine de un an şi ceva postul de director general al ING Bank România. Noul şef al Finanţelor poloneze a făcut carieră tot în ING, unde deţinea poziţia de economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est. De altfel, el fusese invitat să susţină astăzi o prezentare la Bucureşti pentru clienţi ai băncii, însă în urma numirii nu o mai poate onora. Anterior fusese economistul-şef al ING Bank Slaski (Polonia) – un important pilon de business al olandezilor în regiune.

Desemnarea lui Mateusz Szczurek în funcţia de ministru al finanţelor a fost considerată o surpriză la Varşovia având în vedere că este privit ca un novice într-ale politicii şi nu prea a fost prezent pe scena publică. Cu alte cuvinte, nu prea sunt cunoscute opiniile sale privind politicile de urmat în domeniul finanţelor publice, însă premierul Donald Tusk, 56 de ani, a spus că el, Jacek Rostowski (fostul ministru de finanţe) şi Mateusz Szczurek au opinii identice, ceea ce garantează continuitatea.

WikiZF: Profilul companiei ING Bank

Pe de altă parte, nominalizarea unui ministru de 38 de ani nu este ceva nou la Varşovia, polonezii obişnuind de mai mulţi ani să promoveze tineri profesionişti în funcţii guvernamentale-cheie. Szczurek a absolvit cursurile unui masterat la Universitatea din Varşovia, disertaţia sa intitulându-se „Haos şi neliniaritate pe pieţele valutare”, şi are un doctorat la University of Sussex (Marea Britanie), teza abordând problema crizelor valutare şi de lichiditate. Mateusz şi Michal Szczurek mai au un frate, iar Mateusz Szczurek are cinci copii.

Michal Szczurek a fost desemnat să conducă sucursala din România a grupului olandez ING începând cu 1 septembrie 2012, fiind succesorul lui Mişu Negriţoiu care avusese d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 28 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°