Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul Mondial de Ju-Jitsu, la Bucureşti!

Publicat in Ziarul Ring, joi 21 noiembrie 2013 ·

Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), Departamentul Ju-Jitsu, organizează în Bucureşti, în perioada 22-24 noiembrie, cea de-a patra ediţie a Campionatului Mondial de Ju-Jitsu rezervat categoriilor de vârstă Aspiranţi (U18) şi Juniori (U21).

Competiţia, ce se va desfăşura la Sala Polivalentă din Bucureşti, reuneşte aproximativ 480 sportivi din mai mult de 30 ţări din Europa, America de Nord şi de Sud, Africa şi Asia. Lotul Naţional al României cuprinde 31 aspiranţi şi 19 juniori, îndrumaţi de un colectiv tehnic format din 4 antrenori de lot. Nu mai puţin de 16 cluburi de ju-jitsu din ţară vor fi reprezentate prin sportivi la această prestigioasă manifestaţie sportivă.

Deschiderea oficială a Campionatului Mondial va avea loc vineri, 22 noiembrie 2013, ora 13:30 şi va cuprinde demonstraţii ale practicanţilor de arte marţiale din România, precum şi o demonstraţie organizată de prima grupă de sportivi cu deficienţe de vedere (nevăzători) legitimaţi în cadrul FRAM.

Membră a Federaţiei Internaţionale de Ju-Jitsu (JJIF) din anul 2000, FRAM, prin Departamentul de Ju-Jitsu a organizat anterior Campionatele Balcanice din anii 2006 şi 2012, precum şi European Challenge Cup 2012, turneu de calificare pentru Jocurile Mondiale (World Games).

România va fi, de asemenea, gazda Congresului Tehnic şi al Adunării Generale anuale a JJIF în zilele premergătoare concursului, evenimente organizate cu sprijinul RIN Grand Hotel şi LifeCare.

PROGRAMUL Campionatului Mondial!

Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), Departamentul Ju-Jitsu, organizează în Bucureşti, în perioada 22-24 noiembrie, cea de-a patra ediţie a Campionatului Mondial de Ju-Jitsu rezervat categoriilor de vârstă Aspiranţi (U18) şi Juniori (U21).

Competiţia, ce se va desfăşura la Sala Polivalentă din Bucureşti, reuneşte aproximativ 4

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum o ora
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 4 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum o ora
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 2 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

VIDEO Un cercetător francez, acuzat de spionaj, pledează vinovat la Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin / Cine este Laurent Vinatier

HotNews acum o ora
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 3 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 6 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°