Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu rămâne în libertate

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Şeful şi vicepreşedintele Clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu şi Viorel Temelescu, au venit ieri la Craiova pentru a-i convinge pe judecătorii Curţii de Apel că nu există indicii că ar fi comis infracţiunile de care îi acuză procurorii gorjeni, motiv pentru care nici nu ar trebui arestaţi preventiv.

Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie şi şeful Clubului Pandurii Târgu Jiu, este acuzat de comiterea infracţiunilor de spălare de bani şi delapidare într-un dosar care vizează mai multe împrumuturi pe care le-a acordat Clubului Pandurii. În plus, anchetatorii îl acuză pe Condescu şi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o afacere cu bani pentru tichete de masă sau cadou, derulată între SC Edenred (sponsor al echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu), fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi Clubul Pandurii, afacere în care Clubul ar fi funcţionat ca intermediar. Mai exact, procurorii susţin că au probe prin care pot demonstra că trei contracte de cesiune cu firma SC Edenred România, care asigura tichetele de masă pentru minerii din cadrul SNLO, au fost falsificate, având ca dată a încheierii 23 martie 2011, 6 aprilie şi 29 septembrie 2011.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au reţinut că pe cele trei contracte semnătura de la rubrica «Cedent» nu aparţine societăţii Edenred, iar ştampila folosită nu este autentică. Folosindu-se de aceste contracte false, cei doi inculpaţi ar fi indus în eroare SNLO, care a virat în conturile clubului Pandurii două sume de 900.000 de lei şi încă o sumă de 1,6 milioane de lei. După o perioadă de timp, aceste sume ar fi fost livrate de clubul Pandurii către SC Edenred România.

De asemenea, anchetatorii gorjeni susţin că Marin Condescu a făcut mai multe împrumuturi la o bancă comercială pentru a fin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°