Prima condiţie a libertăţii este să îţi cunoşti limitele. Cu grecii, noi am fost mereu la limita offside-ului. Trebuie să o recunoaştem: nu am fost, nu suntem şi nu cred că vom fi vreodată o forţă a fotbalului. Generaţia de Aur a fost singurul nostru puseu de libertate. Mămăliga românească, explodată nu întâmplător în anii Revoluţiei.
Acceptându-ne graniţele, putem încerca măcar să construim un fotbal decent şi cinstit. Am auzit vorbindu-se despre nevoia de sistem, dar uităm că asta se naşte tot dintr-o necesitate a siguranţei şi confortului. O altă formă de "rutină" a supravieţuirii. În schimb, am auzit prea puţin chemarea către proiect, conciliere şi consens. Şi nu am vorbit deloc despre stil şi identitate. Când atacăm ca bezmeticii, cum a făcut-o Hagi cu slovenii, când ne apărăm ca fricoşii, cum a făcut-o Piţurcă cu oricine. Nu suntem autentici. Uităm prea des de răbdare, ingeniozitate şi artificiu, adică exact măsura şi croiala noastră. Rezultatul? În locul statuii lui Iisus din Rio, o să îl admirăm pe Piţi răstignit la Km0.
La urma urmei, vom uita încet şocul cu supuşii zeiţei Atena şi vom înghiţi în continuare nimicul relatat la Antena. Falşi eroi, sărmană naţie. Păcat de fotbal.
Prima condiţie a libertăţii este să îţi cunoşti limitele. Cu grecii, noi am fost mereu la limita offside-ului. Trebuie să o recunoaştem: nu am fost, nu suntem şi nu cred că vom fi vreodată o forţă a fotbalului. Generaţia de Aur a fost singurul nostru puseu de libertate. Mămăliga românească, explodată nu întâmplător în anii Revoluţiei.
Acceptându-ne graniţele, putem încerca măcar să construim un fotbal decent şi cinstit. Am auzit vorbindu-se despre nevoia de sistem, dar uităm că asta se naşte tot dintr-o necesitate a siguranţei şi confortului. O altă formă de "rutină" a supravieţuirii. În schimb, am auzit prea puţin chemarea cătr
