Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utilaje de deszăpezire trimise la Rânca şi Godeanu

Publicat in Pandurul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a aprovizionat, în urmă cu câteva zile, bazele de munte de la Rânca şi Retezat Godeanu cu materiale antiderapante. Fiecare bază are pregătite utilajele pentru a interveni în caz de ninsori şi îngheţ. Potrivit conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale, aproximativ 30% din materialul antiderapant achiziţionat pentru această iarnă a fost distribuit în punctele critice. „Un număr de 48 de utilaje sunt pregătite pentru a acţiona pe drumurile naţionale în caz de ninsori şi îngheţ. Avem patru baze de care răspundem şi toate au utilajele necesare pentru a interveni. La Rânca, Retezat Godeanu, pe traseul Petroşani - Voineasa am trimis câte 3 utilaje, iar pentru Defileul Jiului sunt 4 utilaje pregătite să intervină. La fiecare district din zonele de munte asigurăm permanenţa 48 din 48 de ore, iar în celelalte doar pe timpul zilei”, a declarat Ion Tudor. Înainte ca utilajele să fie urcate la Rânca şi la Retezat Godeanu, acestea au fost inspectate de şefii Secţiei de Drumuri Naţionale.

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a aprovizionat, în urmă cu câteva zile, bazele de munte de la Rânca şi Retezat Godeanu cu materiale antiderapante. Fiecare bază are pregătite utilajele pentru a interveni în caz de ninsori şi îngheţ. Potrivit conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale, aproximativ 30% din materialul antiderapant achiziţionat pentru această iarnă a fost distribuit în punctele critice. „Un număr de 48 de utilaje sunt pregătite pentru a acţiona pe drumurile naţionale în caz de ninsori şi îngheţ. Avem patru baze de care răspundem şi toate au utilajele necesare pentru a interveni. La Rânca, Retezat Godeanu, pe traseul Petroşani - Voineasa am trimis câte 3 utilaje, iar pentru Defileul Jiului sunt 4 utilaje pregătite să intervină. La fiecare district din zonele de munte asigurăm permanenţa 48 din 48 de ore, iar în celelalte doar pe timpul zi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 39 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Robert Turcescu

Gandul acum 6 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Robert Turcescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°