Romania, de cativa ani, incearca sa indeplineasca toate conditiile necesare aderarii la spatiul Schengen, dar de fiecare data a existat un argument care a amanat acest proces, fie el MCV sau de alta natura.
Cunoastem opozitia unor state europene cu privire la aderarea Romaniei la Schengen, cum deja suntem constienti ca blocarea aderarii se face pe motive politice si dintr-un individualism exacerbat nascut din ranile provocate de criza economica inca prezenta.
In mod evident argumentele rationale si de fond, prezentate neobosit de Romania in ultima perioada, nu sunt cele care vor deschide usile spatiului Schengen, iar amanarea aderarii devine o problema din perspectiva unor puncte ce nu trebuie pierdute din vedere: Spatiul Schengen este supus unui proces de regandire, astfel ca pana cand Romania va fi parte a acestui acord este foarte posibil sa vorbim de un altfel de spatiu Schengen, diferit de cel despre care vorbim acum. In acest sens exista o probabilitate ca si conditiile de aderare sa fie modificate chiar „in timpul jocului” ceea ce inseamna eforturi suplimentare pentru statul roman de a tine pasul cu noutatile si noile cerinte, in contextul in care celelalte state membre nu au fost supuse unui tratament asemanator. Tot in acest timp, Romania trebuie sa realizeze o analiza de oportunitati si un calcul pragmatic si sa stabileasca daca noul si viitorul spatiu Schengen ramane intr-adevar un spatiu cu beneficii sau nu.
Intre timp lucrurile nu stau pe loc, arhitectura spatiului Schengen este supusa unor dezbateri privind unele modificari de structura. Noile reguli de guvernanta sunt formate din doua regulamente, unul care face referire la Codul Frontierelor Schengen pentru stabilirea de reguli comune privind instituirea temporara a verificarilor granitelor interne, in cazuri exceptionale, iar cel de-al doilea stabileste un mecanism nou de evaluare
