Ucraina a suspendat pregătirea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, a cărui semnare se afla pe ordinea de zi a summitului european de la Vilnius, din 28-29 noiembrie, potrivit unui decret al premierului Mikola Azarov, publicat joi pe site-ul Guvernului de la Kiev, relatează AFP.
Acest decret ordonă “suspendarea procesului de pregătire a acordului de asociere între Ucraina şi UE' pentru a asigura securitatea naţională, relansarea relaţiilor economice cu Rusia şi pregătirea pieţei interne pentru relaţii de la egal la egal cu Uniunea Europeană”.
Textul propune, totodată, crearea unei comisii tripartite între Ucraina, Rusia şi UE privind comerţul, şi “relansarea dialogului activ cu Rusia şi ceilalţi membri ai Uniunii Vamale”, conduse de Moscova, care invită Ucraina să facă parte din Uniune de mai multe luni, explică France Presse.
Decizia Guvernului de la Kiev intervine după ce Parlamentul ucrainean a respins, în cursul dimineţii de joi, toate proiectele de lege ce permiteau rezolvarea cazului Timoşenko, solicitate de Uniunea Europeană înainte de summitul de la Vilnius, unde era preconizată semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina.
Aflat într-o vizită la Viena, preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a dat asigurări că ţara sa va continua să meargă pe calea spre Uniunea Europeană.
Parlamentul de la Kiev, dominat de partidul preşedintelui Victor Ianukovici, a respins mai multe proiecte ale legii, care i-ar fi permis fostului premier Iulia Timoşenko să meargă la tratament medical în străinătate. Nu este îndeplinită astfel o ultimă condiţie pusă de Bruxelles pentru semnarea documentelor.
Partidul Regiunilor, al preşedintelui Viktor Ianukovici, majoritar în Legislativul de la Kiev, nu a participat la vot, un gest aşteptat după ce în ultimele zile a calificat proiectele ca fiind "imperfecte".