Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Naţională Fără Tutun celebrată și la Oradea

Publicat in Bihor Online, joi 21 noiembrie 2013 ·

Scris de Alexandra Lăzureanu - Prin hotărârea nr.1270 din 13 noiembrie 2002, de la Varşovia, s-a stabilit ca în fiecare an, în a treia zi de joi din noiembrie, acest eveniment să fie celebrat şi în România.

În anul 2002, în cadrul Conferinţei pentru ţările central-est europene de la Varşovia, s-a hotărât declararea Zilei Naţionale de Renunţare la Fumat şi organizarea de campanii prin care să se sensibilizeze populaţia privind beneficiile renunţării la fumat. Acest eveniment se celebrează doar în ţările Europei de Est. La nivel naţional, Agenţia Naţională Antidrog va marca această zi prin organizarea de evenimente specifice de informare, educare şi sensibilizare a populaţiei privind beneficiile unui stil de viaţă sănătos, sub sloganul : „Te simţi manipulat? Interziceţi publicitatea, finanţarea şi promovarea tutunului!” Astfel, specialiştii centrelor teritoriale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog ale ANA vor desfăşura, în mediul şcolar,familial şi în comunitate, activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare asupra efectelor nocive cauzate de consumul de tutun, de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc.Activităţi cu tinerii

Prin activităţile de informare-sensibilizare-conştientizare asupra riscurilor consumului de tutun şi formare de abilităţi de viaţă sănătoase, ne vom adresa, în primul rândul categoriei de vârstă mai vulnerabilă la consumul de tutun, inclusiv la fumatul pasiv : adolescenţilor şi tinerilor dar şi părinţilor. În acest context, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, joi, 21 noiembrie, desfăşoară următoarele activităţi: Amenajarea unui stand cu materiale informativ-educative: afişe, pliante cu mesaje antitutun şi sfaturi de renunţare la fumat, în incinta Columbus Cafe. Promovarea altern

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum o ora
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 51 minute
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 10 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°