Piata libera, ca sa functioneze, are nevoie de spirit de initiativa, de ordine, de lege si de munca performanta. Dar aceste elemente, toate fiind incluse in tabelul laureatului Nobel Milton Friedman, desigur esentiale, nu ajung. Pentru ca nu-i de ajuns o piata functionala, in stare sa faca fata oricaror presiuni competitive. Mai e nevoie de ceva. De un model in care oamenii, cu interesele lor, sa-si aiba si ei un loc.

Dupa ce a izbucnit criza, acum cinci ani, s-au aprins pe planeta tot felul de beculete rosii, care semnalau rupturi dramatice de ceea ce am putea numi sentimentul pietei. Astfel de semnale de avarie au aparut inca de dinainte de criza. Dupa incidentele din suburbiile Parisului, din 2005, numerosi analisti observau ca pretutindeni, la periferiile marilor orase, traiesc copii, adolescenti, tineri care nu-si vad parintii plecand la munca, ei insisi simtindu-se respinsi, fara nicio speranta de viitor si, prin urmare, societatile moderne se vedeau incarcate cu o parte a tineretului care nu munceste. Si iata ca, in toamna lui 2006, a aparut un alt caz: cel al Ungariei. Budapesta a experimentat, mai multe nopti la rand, confruntari violente nascute din nemultumiri ale populatiei cauzate de politicile de austeritate. De aici, incepand, lumea a inteles ca tabelul lui Friedman lasa un loc gol.

Evenimentele din 2008 au largit acest gol. Criza, inmultind numarul de someri si lovind astfel in conditia umana, a scos si mai mult in evidenta „raceala pietei”.

Desigur, o piata sentimentala nu poate intoarce spatele legilor economice. In Romania, bunaoara, salariatii harnici, priceputi si cinstiti s-au trezit ca sunt platiti cu mult sub nivelul meritelor si competentei lor. Fireste, ei refuza sa inteleaga un lucru ce li se pare a fi cu capul in jos: de ce, oricat de mult si de bine ar munci, chiar si atunci cand fac performanta, se aleg cu o plata der