Bugetul alocat de stat pentru Agricultură, aprobat de Guvern, va creşte anul viitor cu aproape 7% faţă de cel din 2013, de la 5,5 miliarde lei la 5,88 miliarde lei, şi se află în dezbaterea comisiilor parlamentare, potrivit ministrului de resort, Daniel Constantin.
"Este un buget care reflectă în mare parte formele de sprijin pe care le vom acorda anul viitor. Principala majorare de care beneficiază bugetul este la capitolul cofinanţare, pentru că sperăm să avem două programe de dezvoltare rurală şi avem nevoie de sume pentru cofinanţarea măsurilor", a declarat joi Constantin, într-o conferinţă de presă.
La capitolul ajutoare de stat, suma este de 2,365 miliarde de lei.
"Mâine încep audierile în comisiile de specialitate din Parlament. Acţiunile noi pe care le vom sprijini se referă la ajutorul de minimis pentru tancurile de răcire de lapte, plăţile naţionale complementare", a mai spus ministrul.
Anul viitor va fi menţinut ajutorul pentru subvenţia preţului pentru motorina utilizată în agricultură.
SURSA: Mediafax
Cuvinte cheie:agricultura, buget, daniel constantin
Bugetul alocat de stat pentru Agricultură, aprobat de Guvern, va creşte anul viitor cu aproape 7% faţă de cel din 2013, de la 5,5 miliarde lei la 5,88 miliarde lei, şi se află în dezbaterea comisiilor parlamentare, potrivit ministrului de resort, Daniel Constantin.
"Este un buget care reflectă în mare parte formele de sprijin pe care le vom acorda anul viitor. Principala majorare de care beneficiază bugetul este la capitolul cofinanţare, pentru că sperăm să avem două programe de dezvoltare rurală şi avem nevoie de sume pentru cofinanţarea măsurilor", a declarat joi Constantin, într-o conferinţă de presă.
La capitolul ajutoare de stat, suma este de 2,365 miliarde de lei.
"Mâine încep audierile în comisiile de specialitate din Parlament. Acţiun