Două abatoare ilegale, improvizate în anexe gospodăreşti din judeţul Dâmboviţa, în care erau sacrificate animale fără documente de provenienţă şi fără crotalii au fost descoperite, joi, de poliţişti, în urma unor controale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, Adelina Torcică, poliţiştii din Fieni, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, au descoperit, joi, în urma unui control, în comuna Moroeni, două abatoare ilegale, improvizate în anexe gospodăreşti.
El a precizat că în interiorul anexelor gospodăreşti unde erau improvizate cele două abatoare poliţiştii au găsit 12 oi şi două capre sacrificate, precum şi obiecte folosite la sacrificarea acestora.
Animalele nu aveau crotalii, iar proprietarii anexelor gospodăreşti nu au putut prezenta documente care să ateste provenienţa oilor şi a caprelor.
Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor, carnea urma să fie vândută. Ancheta va stabili care erau potenţialii clienţi ai cărnii produse în cele două abatoare ilegale.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea provenienţei animalelor găsite în cele două abatoare ilegale, la faţa locului aflându-se încă oamenii legii.
Două abatoare ilegale, improvizate în anexe gospodăreşti din judeţul Dâmboviţa, în care erau sacrificate animale fără documente de provenienţă şi fără crotalii au fost descoperite, joi, de poliţişti, în urma unor controale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, Adelina Torcică, poliţiştii din Fieni, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, au descoperit, joi, în urma unui control, în comuna Moroeni, două abatoare il