România se numără printre puținele țări din Europa care deține resurse de titan și zirconiu, iar județul Gorj are aceste zăcăminte. Mai exact, comuna Glogova se poate mândri cu această bogăție în minereuri rare, care ar putea fi din nou exploatate, după ce în urmă cu zece ani Guvernul a decis închiderea acestor exploatări. Primarul din localitate are informații că o firmă este interesată să extragă titan și zirconiu de la Glogova, iar acest lucru înseamnă o dezvoltare economică a localității.
Aceste două metale sunt esenţiale pentru producerea de aparatură de ultimă generație. În perioada comunistă, România exploata minereuri cu valoare ridicată şi avea chiar şi câteva combinate care prelucrau metalele rare, însă această industrie a fost închisă. Guvernul cheltuieşte sute de mii de euro să închidă aceste cariere, care în urmă cu zeci de ani ajutau ca România să facă comerț cu produse derivate din minereurile prețioase. Se prelucra titan si zirconiu în scop militar şi nuclear. Minereul a fost scos din nisipul litoral de la Grindu Chituc și din carierele Merișani și Glogova. Titanul era folosit in industria aviatică. Din zirconiu s-au fabricat capsulele în care se depozitează uraniul radioactiv, mai exact combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă. România era a șasea țară din lume, după SUA, URSS, China, Japonia şi Franța, capabilă să producă zirconiu pentru centralele nucleare.
Se poate relua exploatarea la Glogova
Acum se pare că exploatarea titanului și a zirconiului este pe punctul de a fi reluată la Glogova, unde a fost întreruptă în urmă cu aproximativ 10 ani. Este vorba de o societatea comercială care ar fi cerut avize în acest sens de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Primarul din Glogova așteaptă cu brațele deschisă investitorii care vor să relanseze din punct de vedere economic localitatea pe care o conduce.