TIMIȘOARA. Consiliul Local a votat, joi, Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Amenajare inel IV, Sector strada Măcin – Strada Constructorilor şi racord la strada Demetriade”.
Durata investiției este de opt luni din momentul începerii lucrărilor, iar valoarea proiectului se ridică la aproximativ 5,5 milioane de euro.
Este un proiect foarte important, care va fluidiza foarte mult traficul. Mă bucur că a fost finalizat studiul de fezabilitate, urmează întocmirea proiectului tehnic, a spus, joi, primarul Nicolae Robu.
Traseul aprobat joi face parte din Traseul Inelului IV de Circulaţie ce leagă partea de sud a orașului (Calea Buziaşului) de partea nordică a Timișoarei (Calea Torontalului – str. Grigore Alexandrescu).
Concret, va fi amenajat un drum ce va face legătura între Calea Lipovei și UMT. Șoseaua va fi realizată pe lângă liziera pădurii, pe un teren neutilizat, care este acum plin de bălării și de deșeuri provenite prin construcții şi, apoi, prin curtea fostei fabrici UMT de la Pădurea Verde.
Primii pași pentru realizarea Inelului IV de circulație au fost făcuți de fosta administrație, care în septembrie 2008 a dat în folosință primul kilometru, pe strada Centurii.
Inelul IV a fost gândit să facă legătura între Aleea Ghirodei – Calea Lugojului – Aleea CFR – Calea Lipovei – Calea Aradului – Calea Torontalului – Calea Bogdăneștilor. Proiectul include și construirea unui pod destinat autoturismelor peste Bega, care să facă legătura între strada Bobâlna și cartierul Plopi.