În Timiş încep prospecţiunile după petrol. SC Prospecţiuni SA începe să caute pe cuprinsul judeţului locuri unde s-ar putea găsi astfel de resurse. Nimeni nu s-a gândit însă ce se va întâmpla în zona Şag-Parţa, acolo unde încă mai „mocneşte” fosta groapă de gunoi a Timişoarei. Până acum... pentru că la această problemă s-a gândit inginerul Dumitru Muşcoi, din Timişoara.
Prospecţiunile se fac în Dudeştii Noi, Becicherecu Mic, Cărpiniş, Checea, Săcălaz, Cenei, Uivar, Giulvăz, Sânmihaiu Român, Parţa, Giroc, Şag, Sânandrei, Pădureni, Peciu Nou şi Jebel. Prospecţiunile în Timiş se fac pentru compania ADX Energy, care a concesionat de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale perimetrul de exploatare în cauză. Reprezentanţii companiei au dat asigurări că în acest caz nu este vorba de explorări pentru gaze de şist, dar au anunţat că se vor folosi explozibili pentru sondarea terenurilor respective. Explozibili care duc la mişcări de pământ. Nu de mare amploare, dar tot mişcări...
„Sursa de levigat va fi groapa de gunoi de la Parţa-Şag”
Cum se fac prospecţiunile? Pe un aliniament de 300 de metri se trasează linii cu distanţă de 300 de metri între ele, din 50 în 50 de metri se creează unde de şoc, cu aparate speciale. Undele se propagă pe verticală, se întorc, iar în funcţie de prelucrarea datelor se constată ce rezerve de hidrocarburi sunt în zonă. Undele cu care se fac prospecţiunile nu se simt, au explicat cei de la firma care le realizează, va fi ca şi cum un tir de 20 de tone va trece peste un calmator de viteză... Şi totuşi... Muşcoi nu e liniştit deloc. „Terenul de pe raza comunelor Şag şi Parţa va fremăta aşadar, în cursul operaţiunii de achiziţii de date geologice fără evaluarea acestor prospecţiuni seismice printr-un studiu de impact. Procedând în acest mod riscant, administraţia va avea de gestionat o masivă poluare cu levigat a apelor f