Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imagini spectaculoase ale cometei ISON apropiindu-se de Soare - FOTO, VIDEO

Publicat in Mediafax, joi 21 noiembrie 2013 ·

ISON, supranumită "cometa secolului", care poate fi văzută cu ochiul liber în această perioadă, oferă pasionaţilor de astronomie imagini spectaculoase, însă ar putea să se fragmenteze şi să explodeze în zilele viitoare, pe măsură ce se apropie tot mai mult de Soare.

Potrivit mai multor surse, au fost semnalate mai multe "aripi" în jurul cometei, un detaliu ce ar putea să indice faptul că nucleul cometei s-a spart deja în mai multe fragmente, informează dailymail.co.uk.

În schimb, astronomul Karl Battams a declarat, într-un mesaj postat pe blogul "Comet ISON Observing Campain" afiliat NASA, că există şi alte explicaţii posibile pentru acest fenomen.

El crede că acele "aripi" ar putea fi cauzate de emisiile de praf sau de trecerea cometei ISON printr-o zonă de vânturi solare.

"Dar, dacă s-a fragmentat, atunci ar trebui să vedem câteva schimbări dramatice în zilele următoare", a adăugat el.

"În general, în astfel de situaţii, ne aşteptăm la o creştere a strălucirii, urmată de o scădere dramatică în strălucirea cometei", a mai spus el.

Sâmbătă, experţii au anunţat că ISON a intrat în "modul complet de erupţie", după ce gradul ei de strălucire a crescut spectaculos în doar 24 de ore.

VEZI MAI MULTE IMAGINI ALE COMETEI

Numeroase fotografii şi înregistrări video realizate de astronomi amatori au fost trimise în aceste zile pe site-ul NASA. Multe dintre aceste înregistrări au fost realizate cu binocluri şi cu telescoape de mici dimensiuni.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că ISON va deveni şi mai strălucitoare în săptămânile următoare şi îi încurajează pe astronomii amatori să fotografieze ei înşişi "cometa secolului".

ISON poate fi urmărită cel mai bine pe un cer întunecat, când linia orizontului nu este obturată, din zonele rurale.

Deşi cometa poate fi văzută cu ochiul liber, un binoclu simplu poate of

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 19 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°