Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bogat pensionar din Gorj

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Un pensionar care a practicat meseria de magistrat primeşte lunar o pensie de 14.600 de lei. Suma reprezintă cea mai mare pensie din judeţul Gorj. În aceeaşi categorie, a pensionarilor de lux, mai sunt incluşi alţi 39 de foşti demnitari. Cel mai „sărac” vârstnic este urmaşul unui magistrat, acesta primind lunar o sumă de 5.000 de lei.Pensionarii de lux

Gorjul are un număr de 40 pensionari de lux. Veniturile acestora sunt calculate conform legii magistraţilor, ceea ce presupune că persoanele care s-au pensionat la limita legală de vârstă şi care au avut peste 25 de ani vechime, beneficiază acum de 80% din venitul brut realizat cu o lună înaintea pensionării. Astfel, conform legii magistraţilor, în judeţul nostru, cea mai are pensie este de 14.600 de lei, iar cea mai mică de 5.000 de lei.Cea mai mare pensie din sistemul public

Situaţia este cu totul diferită în sistemul public de pensii. Cea mai mare pensie a unui angajat care a cotizat la fondul de pensii de stat nu are nici măcar valoarea celei minime stabilite prin legea magistraţilor. „Cea mai mare pensie din sistemul public este de 4.700 de lei, brut. Totodată, cea mai mică sumă plătită unui pensionar este de 350 de lei”, a precizat Dana Negoiţă, directorul adjunct al Casei de Pensii Gorj.Indemnizaţii mizere

Totuşi, există şi cazuri în care gorjenii trăiesc într-o sărăcie cruntă, poştaşul aducându-le lunar câte 2 sau chiar 3 lei. De precizat ar fi faptul că aceste sume nu reprezintă pensii, ci indemnizaţii speciale, beneficiarii necontribuind la sistemul public de pensii nici măcar o zi. În judeţul Gorj există 77.051 de pensionari de stat, 5.746 care au lucrat la fostele cooperative agricole de producţie (CAP-uri), dar şi 2.007 veterani de război.

Un pensionar care a practicat meseria de magistrat primeşte lunar o pensie de 14.600 de lei. Suma reprezintă cea mai mare pensie din judeţul Gor

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 36 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 9 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

FOTO BNR lansează o monedă din aur dedicată Elenei Cuza, la 200 de ani de la naștere

Ziua Constanta acum 30 minute
Începând cu data de 21 iulie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal - aur Valoare nominală - 100 lei Titlu -

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°