Probleme serioase pentru cea mai importantă instituţie medicală din Giurgiu. Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) se află în pericol de a nu fi acreditat de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor. În acest moment, spitalul din Giurgiu îndeplineşte numai 30% din cerinţe.
Deşi a mai rămas aproximativ un an până la inspecţia finală a Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, SJU Giurgiu este departe de cerinţele pentru păstrarea categoriei a IV-a.
În ciuda investiţiilor din ultimii ani, SJU Giurgiu are în continuare mari probleme la capitolul documentaţie (ghiduri, proceduri), personal insuficient sau igienă. Mai mult, pacienţii sunt nemulţumiţi de condiţiile din spital şi de comportamentul medicilor şi asistentelor.
„Avem nevoie de un endoscop, ecografele au căzut, avem aparatură veche de 11 sau 20 de ani în unele secţii” declara în urmă cu trei săptămâni Mihai Petre, managerul SJU Giurgiu.
Multe probleme şi nicio soluţie deocamdată
Grupurile sanitare ale spitalului sunt la pământ, aparatele de aer condiţionat lipsesc din majoritatea saloanelor, la fel şi aparatele pentru odorizarea aerului. Centrala termică e defectă, multe dintre extinctoare lipsesc ori au termenul de valabilitate depăşit, detectoare pentru fum nu există, iar pentru lifturi nu mai vrea să garanteze nimeni.
Deşi ulterior acestei şedinţe Mihai Petre a revenit într-o conferinţă de presă pentru a declara că a fost provocat să vorbească numai de partea goală a paharului, prezentând şi realizările din ultimii ani, problemele spitalului din Giurgiu sunt evidente în ciuda investiţiilor din ultimii ani (cardiologie, interne, ortopedie, bloc operator modern sau laboratorul de imagistică şi radiologie dotat cu RMN şi Computer Tomograf).
Spre exemplu, managerul spitalului se laudă cu faptul că depozitele instituţiei sunt