Ieri dimineaţă, anchetatori şi poliţişti de la Criminalitate Organizată au efectuat 85 de percheziţii în şase judeţe, între care şi Hunedoara, pe urma unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit Poliţiei Române, prejudiciul creat în acest caz este de circa 8.000.000 de euro.
„Au fost puse în aplicare 85 de autorizaţii de percheziţie, pe raza judeţelor Mehedinţi, Gorj, Dolj, Dâmboviţa, Hunedoara şi Timiş, la domiciliile şi sediile societăţilor comerciale deţinute de membrii grupului infracţional organizat. În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupării ar fi identificat mai mulţi agenţi economici interesaţi să-şi diminueze ilegal baza impozabilă prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor do-cumente aferente unor operaţiuni comerciale nereale, după care, prin mai multe firme controlate de ei ar fi emis facturi ce nu reflectă operaţiuni economice reale către acestea. Pentru a da o aparenţă de realitate a tranzacţiilor comerciale, grupul infracţional organizat ar fi furnizat aceste facturi fiscale în schimbul unor comisioane cuprinse între 4-10% din valoarea înscrisă pe acestea, contravaloarea lor fiind achitată prin transferuri bancare în conturile firmelor emitente. Ulterior, sumele erau retrase în numerar în aceleaşi zile în care erau încasate, iar după retragerea în numerar a sumelor respective şi după reţinerea comisioanelor stabilite, liderii grupării înapoiau banii partenerilor de afaceri, care îi reintroduceau în patrimoniul firmelor deţinute”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2013, firmele controlate de liderii grupării ar fi efectuat livrări nereale de mărfuri către mai multe firme, care în acest fel şi-au redus artificial profiturile prin diminuarea masei impozabile.
„Această situaţie a condus la prejudicierea