Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuliu Mureşan nu e convins că Piţurcă va pleca de la naţională. Pe cine ar vedea selecţioner dacă acesta ar renunţa

Publicat in CityNews Alba, joi 21 noiembrie 2013 ·

Preşedintele celor de la CFR Cluj a evitat să comenteze prestaţiile tricolorilor în dubla de baraj cu Grecia, însă a lăsat de înţeles că Victor Piţurcă îşi va duce la capăt mandatul de selecţioner.

Echipele din Liga 1 au profitat de scurta perioadă de pauză datorată meciurilor echipei naţionale. Chiar dacă dubla confruntare dintre România şi Grecia a devenit istorie, presa a încearcat să afle şi opiniile şefilor de club referitor la viitorul naţionalei. Printre cei chestionaţi s-a aflat şi preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, care a fost întrebat pe cine ar vedea selecţioner în locul lui Victor Piţurcă. Oficialul din Gruia nu este însă deloc convins că Piţurcă va renunţa la post. "Să aşteptăm să plece Piţurcă mai întâi, iar apoi mai vedem. Abia atunci am putea vorbi despre asta. Dar eu nu cred el că va pleca de la echipa naţională", a punctat Mureşan.

Preşedintele "vişiniilor" n-ar avea un favorit clar nici dacă Victor Piţurcă şi-ar rezilia contractul cu Federaţia Română de Fotbal. Totuşi, el şi-a exprimat admiraţia pentru antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra. "Sunt mai mulţi antrenori care ar putea fi numiţi la naţională dacă pleacă Piţurcă. Nu e numai Reghecampf selecţionerul potrivit... Mai pot să fie aduşi în discuţie Dan Petrescu, Olăroiu, ca să nu mai vorbim despre Mircea Lucescu sau Boloni. Mie îmi place şi Cosmin Contra şi cred că ar face treabă bună şi la echipa naţională", este de părere Mureşan, care nu şi-ar dori ca antrenorul CFR-ului, Petre Grigoraş, să plece la naţională. "Nu l-aş propune la naţională pentru că vreau să rămână la CFR", a explicat Iuliu Mureşan.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inteligenţa artificială, folosită cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

News.ro acum 50 minute
Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase. Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Un șofer din Maramureș a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară

Gandul acum 13 minute
Un tânăr de 28 de ani a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, polițiștii oraşului Şomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism condus pe DN1C, d

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

O nouă minivacanță, săptămâna viitoare. Câte zile libere au bugetarii

Botosani News acum 3 ore
Săptămâna viitoare, românii care lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea zilei de 1 mai (joi – Ziua Muncii), iar aceştia ai şi ziua liberă de 2 mai 2025 care urmează să facă

Ce i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski la înmormântarea Papei Francisc. Sfat prietenesc sau amenințare voalată?!

Cancan acum 16 minute
Un schimb de replici neașteptat a avut loc între Donald Trump și Volodimir Zelenski la Vatican, în timpul funeraliilor Papei Francisc. Întâlnirea celor doi lideri, prima după tensiunile de la Casa Albă, a avut loc într-un cadru solemn, însă discuția

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°