Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Ţuţuianu: “Nu încalc legea de dragul nimănui”

Publicat in Ziar Dambovita, joi 21 noiembrie 2013 ·

Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, dar şi preşedintele PSD Dâmboviţa, a ieşit public într-o conferinţă de presă pentru a explica cum stau lucrurile cu adevărat în ceea ce priveşte comuna dâmboviţeană Hulubeşti. În ultima perioadă s-a tot discutat că locuitorii comunei Hulubeşti sunt daţi uitării de administraţia judeţeană, însă lucrurile stau cu totul altfel. Disputele politice au depăşit demult cota normalului pe plan local. Acum, întreaga localitate se găseşte în blocaj economico-administra-tiv. Consiliul Local Hulubeşti a fost dizolvat prin decizia Curţii de Apel Ploieşti, care a constatat, prin decizie definitivă şi irevocabilă, că acest consiliu este dizolvat, iar în aceste condiţii, de nefuncţionare a legislativului comunal, nu s-a putut adopta bugetul pentru anul 2013 şi, totodată, nu s-au putut demara investiţii. La primăria Hulubeşti lucrurile sunt tot mai tulburi, fiind localitatea cel mai aproape de un faliment al unei unităţi administrative din judeţ. Hulu-beştiul nu are viceprimar, nu are consiliu local, pentru că a fost dizolvat, iar acum nu prea mai are nici personal. Cert este că, în toată această perioadă de… joacă de-a administraţia, în comuna Hulubeşti nu s-a putut face administraţie în folosul cetăţenilor. Nici măcar administraţia judeţului nu a putut interveni, fiindcă nu a avut cu cine să se asocieze pentru demararea unor proiecte în interesul comunităţii, fiindcă nu a existat Consiliu Local. Cu alte cuvinte, pe când în alte comune se lucrează la drumuri, apă, canalizare, la Hulubeşti cetăţenii nu au decât să sufere, iar preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuia, a spus că nu încalcă legea de dragul nimănui.

Mai mult, preşedintele Adrian Ţuţuianu a spus că există o asociere între Consiliul Judeţean şi Consiliul Local pentru refacerea unor drumuri din zonă, însă nu s-a putut pune în aplicare din cauză că nu există consiliu local: “V

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 45 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 45 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°