Un grup de investitori italieni, din oraşul Perugia, au participat ieri la o şedinţă de lucru cu prefectul Costică Macaleţi, la iniţiativa deputatului PSD Tamara Ciofu.
Mesagerii Camerei de Comerţ din peninsulă s-au arătat interesaţi de oportunităţile de afaceri din judeţ, oficialii sperând ca în urma acestei vizite să se concretizeze oferte. „Le-am transmis că la noi în zonă sunt foarte mulţi italieni şi sperăm ca iniţiativele lor să devină realitate, mai ales că mulţi investitori străini au plecat aşa cum au venit”, a precizat prefectul Costică Macaleţi, adăugând că aceştia au făcut şi câteva vizite în teren, axându-se pe domeniile agriculturii ecologice, reciclarea de deşeuri, ferme de animale sau fabrici pentru produsele lactate.
Şi senatorul PSD, Doina Federovici, a adus în judeţ un grup de investitori tot din Italia, care s-au arătat interesaţi de a deschide ferme de animale, fabrici de mezeluri şi de produse lactate, însă totul a rămas la stadiul de intenţie.
Un grup de investitori italieni, din oraşul Perugia, au participat ieri la o şedinţă de lucru cu prefectul Costică Macaleţi, la iniţiativa deputatului PSD Tamara Ciofu.
Mesagerii Camerei de Comerţ din peninsulă s-au arătat interesaţi de oportunităţile de afaceri din judeţ, oficialii sperând ca în urma acestei vizite să se concretizeze oferte. „Le-am transmis că la noi în zonă sunt foarte mulţi italieni şi sperăm ca iniţiativele lor să devină realitate, mai ales că mulţi investitori străini au plecat aşa cum au venit”, a precizat prefectul Costică Macaleţi, adăugând că aceştia au făcut şi câteva vizite în teren, axându-se pe domeniile agriculturii ecologice, reciclarea de deşeuri, ferme de animale sau fabrici pentru produsele lactate.
Şi senatorul PSD, Doina Federovici, a adus în judeţ un grup de investitori tot din Italia, care s-au arătat interesaţi de a deschide ferme