A opta minciună a lumii

Dacă i-ai zis din greșeală că mașina unui coleg de muncă e albă, iar peste nu știu cît timp, pur întîmplător, pe stradă, vede că nu e albă, ci argintie, trebuie să fii convins că minciuna ta sfruntată are de-a face cu dezastrul aviatic de la Balotești, cu ultimele ore din viața Ceaușeștilor, cu tot scandalul așa-zisei aselenizări.

– Dar de ce să mă minți?

– Nu te-am mințit, frate, așa îmi rămăsese în minte.

– Da, da…

Cînd zice "Da, da…", cu alea trei puncte de suspensie ca niște găuri de gloanțe direct la tine în frunte, înseamnă că abia acum e convinsă de minciuna ta.

– Argintie?… (pac-pac-pac, în frunte!) Înțeleg de ce argintie… (pac-pac-pac, aceste pauze sînt făcute ca să-ți audă inima cum aleargă în piept ca un iepure speriat), crezi că nu-mi amintesc că argintie era și periuța de dinți pe care am văzut-o la baie, prima oară cînd m-ai invitat pe la tine?…

Plus că minciuna asta de-acum se leagă de una mai veche, bineînțeles:

– Dar atunci, în 1924, în luna noiembrie, cînd ai zis că vii acasă la unșpe, dar ai ajuns la douășpe, hai, spune, dragule!

– Ce să spun?

– Recunoaște!

– Ce să recunosc?

– Eh, cum ce să recunoști?…

În spatele oricărei inexactități, în spatele fiecărui lapsus, înapoia oricărei ezitări se ascunde un secret murdar, o viață dublă pe care o duci ascunzîndu-te de ea: tu omorînd prostituate și îngropîndu-le prin parcurile bucureștene în miez de noapte, tu, regizor de filme porno cu relații sexuale între pensionari și cîini comunitari, tu, lider interlop al traficanților de carne de cal și droguri ușoare.

Te uiți cîteodată așa la ea și pare un Vișinescu cu țîțe, un Ficior cu fund perfect și care miroase bestial.

Numai piele și mincinos

Când l-ai cunoscut, era miliardar în euro și avea avion personal, dar tocmai hotărâse s