Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL, campion la amendamente pentru buget. Ialomiţianu: ”Ne axăm mai mult pe corectură, adică să corectăm ca banii să nu se ducă în buzunarele USL”

Publicat in Gandul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Un an fără prea multe amendamente la buget, aşa au anunţat majoritatea liderilor de grup din Parlament, comparativ cu anul trecut când au fost depuse peste 10.000 de amendamente. În primul rând nu le-a mai permis procedura, fiind nevoie să se precizeze şi sursa de unde să provină o anumită sumă de bani pentru a fi realocată. Cu toate acestea, PDL rămâne campion şi anul acesta, pregătind aproape 1.500 de amendamente, în timp ce PPDD se apropie de 400.

„Nu am mai avut posibilitatea să depunem amendamente ca în alţi ani aşa că am vrut să ne axăm mai mult pe corectură, adică să corectăm ca banii să nu se ducă în buzunarele USL. Eu personal am cerut pentru zona Braşov, pentru investiţii, am pus accent pe creşterea economică şi a locurilor de muncă, dar şi creşterea gradului de încasare la buget”, a declarat deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, contactat de gândul.

"Nu sunt credincios, dar am cerut bani pentru biserici"

Dacă în alţi ani parlamentarii se îngrămădeau să ceară bani pentru biserici, anul acesta cererea a fost mult mai scăzută. Din partea deputaţilor şi senatorilor PDL, nici unul pentru culte, dar aproximativ 100 pentru monumente culturale.

În schimb, liderul senatorilor PPDD a anunţat că va formula amendament pentru vreo şase biserici, unele având nevoie de renovare.

„Sunt un tip prolific, nu am decât vreo 15-20 de amendamente, pe învăţământ şi cluburi sportive, pentru energie şi administraţia publică locală. Sume rezonabile, de vreo 500.000 de lei, am şi pentru biserici, pentru clădiri, că unele sunt în paragină şi trebuie renovate, mai trece şi iarna peste ele, se face igrasie, vă daţi seama că nu rezistă. Păi unul dintre consilierii mei este şi consilierul protopopului din Hunedoara”, a spus Vochiţoiu pentru gândul.

Întrebat dacă cere aceşti bani pentru biserici din credinţă, senatorul, uşor amuzat, a precizat că nu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacție de la Cotroceni după ce Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA la București

HotNews acum 2 ore
Consilierul prezidențial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, a catalogat numirea lui Darryl Nirenberg noul ambasador al SUA în România ca fiind o „veste excelentă”. „Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unit

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. Urări de „la mulți ani” pentru cei dragi

HotNews acum 2 ore
Pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, o ocazie minunată și specială de a-i sărbători pe oamenii dragi de lângă tine și de le a reaminti cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru sărbătoriții de Constantin și Elena, un simplu „la mul

Curtea Constituţională discută o sesizare privind „refuzul Meta de a pune în executare deciziile BEC”

HotNews acum o ora
Curtea Constituţională (CCR) se reuneşte în şedinţă, miercuri pentru a dezbate o sesizare care vizează Meta, compania americană care deține Facebook și Instagram. Potrivit unui comunicat CCR, pe ordinea de zi este „dosarul nr.2050F/2025 – Sesizare p

Pierdere de 300 de milioane de lire sterline pentru un lanț de magazine cunoscut, în urma unui ATAC cibernetic / Reacție oficiali companie

Gandul acum 19 minute
Un lanț de magazine a suferit o pierdere de aproximativ 300 de milioane de lire sterline în urma unui atac cibernetic. Vorbim despre lanțul britanic de retail Marks & Spencer. Atacul cibernetic a avut loc în luna mai, oficialii lanțului britanic de

Indemnizaţii şi concedii medicale obţinute cu acte false. Şase persoane reţinute

BusinessMagazin acum 44 minute
Şase persoane au fost reţinute în urma celor 39 de percheziţii făcute marţi în mai multe judeţe din ţară, anunţă IGPR. Acestea sunt acuzate că au folosit acte false ca să obţină indemnizaţii de creştere a copilului sau concedii medicale plătite.

Tottenham vs Manchester United – Cine transmite la tv finala Europa League de miercuri

G4Media acum 2 ore
Tottenham Hotspur și Manchester United se luptă pentru câștigarea trofeului Europa League miercuri seara, de la ora 22:00, pe arena San Mames din Bilbao. Este o partidă care poate salva un sezon dezastruos atât pentru trupa lui Ange Postecoglou, cât

Tatăl lui Vlad Pascu, prezent la termenul de la Curtea de Apel Constanța din dosarul accidentului de la 2 Mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 51 minute
Un termen are loc astăzi, 21 mai 2025, la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații vor examina toate contestațiile depuse în dosarul tragediei din 2 Mai. La Palatul de Justiție a fost adus Vlad Pascu, tânărul acuzat de producerea accidentului în u

George Wendt a murit. Actorul din „Cheers” avea 76 de ani

Libertatea acum 3 ore
George Wendt a devenit faimos stând la bar cu o halbă în mână, în celebrul film „Cheers” . A jucat pe Broadway în zeci de filme, a fost iubit de o lume întreagă și a murit în somn.

Putin a vizitat regiunea Kursk pentru prima dată de la alungarea forţelor ucrainene / A vizitat centrala nucleară Kursk-II

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat regiunea vestică Kursk pentru prima dată de când forţele ruse au alungat trupele ucrainene din zonă, luna trecută, informează Reuters, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5

Ministerul Dezvoltării - Extrase de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste d

Vremea

București
acum

20°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/24°
Iasi
acum

19°
mie.

9°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

7°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

12°/23°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/14°