Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlniri între generaţii şi concert cu formaţiile de liceu din Timişoara FOTO

Publicat in Press Alert, joi 21 noiembrie 2013 ·

Sub deviza CRUD, Made in TM continuă iniţiativa de consolidare a comunităţii muzicale locale, printr-o serie de acţiuni adresate trupelor de elevi, care le oferă micilor muzicieni acces la experienţa artiştilor consacraţi, precum şi şansa de a se face cunoscuţi. La începutul anilor ‘90 activau vreo 14 trupe în liceele din Timşoara, care abordau genuri muzicale diverse – hard rock, new wave, metal, trash, punk, alternativ, grunge, cross-over, glam – sau preluau piese din repertoriul unor formaţii cunoscute. O parte dintre membrii acestora sunt azi prezenţe constante pe scena muzicală locală şi nu numai.

Care este situaţia în prezent? Cum şi ce cântă trupele din şcolile timişorene? Ce îi inspiră şi ce îi motivează pe tinerii muzicieni? Acţiunea CRUD se desfăşoară în perioada 18 – 30 noiembrie. Prima etapă a programului cuprinde întâlniri cu membrii trupelor consacrate, la sălile de repetiție sau la studio, printre gazde numărându-se Ora H, Era Ticăloșilor, Burning Table, Sebastian Spanache Trio și Blazzaj. Elevii vor avea ocazia de a intra în contact cu procesul de creație muzicală și de a afla detalii despre activitățile complementare acestuia (producție de album, realizare de videoclip, promovare online, organizarea de concerte etc).

În 30 noiembrie, la clubul Daos, de la ora 18.00, va avea loc un concert susţinut de trupele elevilor. Cele șase formații de liceeni ce vor urca pe scenă – A.L.L. Friends Band, Choarda Liberă, Eventual, Peregrinii, School of Rock şi The Travellers – vor fi urmărite și de juriul Made in TM, format din membri ai trupelor consacrate și organizatori. Juriul va selecta una dintre trupe pentru a înregistra în studio o piesă ce va fi inclusă pe compilația Made in TM 2014. Programul Made in TM CRUD va continua cu organizarea unor noi evenimente, urmărind conectarea generațiilor ce definesc scena muzicală timișoreană și promo

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 57 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 30 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°