Zilele trecute, un ziar central l-a omorît în efigie pe Ilie Şerbănescu, economist, gazetar şi fost ministru în Guvernul Ciorbea, punîndu-i poza la necrologul unui operator TV din Constanţa cu acelaşi nume. Gafa ziarului respectiv nu e singura de felul ăsta – pot spune pe de rost cel puţin cîteva, asemănătoare. Există şi o morală în privinţa lor?

Lucrurile s-au petrecut aproape identic într-o zi de la sfîrşitul anilor ’90, cînd Doamna cu Coasa şi-a făcut de lucru cu Angelo Miculescu, fost ministru al agriculturii şi potentat comunist, cunoscut după 1990 în chip de socru al lui Adrian Năstase. Un ziar care e şi azi bine mersi, a ilustrat ştirea morţii cu poza lui Angelo Niculescu, cu n, omul care a dus echipa naţională a României în Mexic. Născut în 1921, acesta tocmai a fost sărbătorit, cu ocazia aniversării a 92 de ani, de ziarul Adevărul, cu un interviu. Acum 14 ani, reacţiona amuzat la gafa ziarului care-i pusese poza la socrul lui Năstase, cu vorba atribuită lui Mark Twain: „Ştirile despre moartea mea sînt exagerate.“

DE ACELASI AUTOR Binge watching sau bulimia TV Jurnalistul implicat şi virtuţile lui Noi şi tableta Cabliştii, noii gatekeeperi Moare un drac atunci cînd se întîmplă aşa ceva? Nu ştiu. Dar povestea mă duce cu gîndul la o altă gafă cu antrenori – de data asta era vorba de Ţiţi Dumitriu. Pe vremea cînd titlurile se scriau separat, pe două rînduri (cine ştie Quark sau inDesign înţelege exact ce vreau să zic, dar nu intru în tehnicalităţi), cineva de la secţia de Sport dăduse un titlu de genul: „Antrenorul Ţiţi Dumitriu şi şNumeţ/sînt supăraţi“. Nu mai ştiu cine era şNumeţ, şi nici de ce era el, împreună cu Ţiţi Dumitriu, supărat, dar primul rînd de titlu a fost prea lung şi cineva a tăiat tot ce era după „Dumitriu“, aşa încît în ziar a apărut: „Antrenorul Ţiţi Dumitriu sînt supăraţi“.

Un amic de-al meu, veşnic în lipsă de fotografi