Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” difuzate de B1 TV, că PSD doreşte referendum pentru revizuirea Constituţiei odată cu prezidenţialele pentru a pune „o maimuţă” la Cotroceni, şi a apreciat că un astfel de demers ar duce la decredibilizarea României în UE.
Potrivit preşedintelui, USL nu se va rupe. „Vor merge împreună, pentru că este o miză, şi anume PSD ar fi foarte mulţumit dacă referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc odată cu alegerile prezidenţiale, pentru a diminua puterile preşedintelui în aşa fel încât să pună la Cotroceni o maimuţă şi la Palatul Victoria să fie preaputernicul premier”, a comentat Traian Băsescu.
În opinia preşedintelui, acesta este motivul pentru care PSD pune problema refrendumului pentru funcţia prezidenţială simultan cu revizuirea Constituţiei.
„De asta PSD pune problema refrendumului pentru funcţia prezidenţială simultan cu revizuirea Constituţiei. Poţi să faci un referendum la care să spui «Da» şi «Nu» dar să dai electoratului să voteze o carte, cu sensuri extrem de profunde simultan cu alegerile prezidenţiale, nu cred că va exista lovitură mai grea privitor la neîncrederea în statul de drept pe care o vor avea toate ţările din UE”, a spus Băsescu.
El a menţionat că, procedural, poate să mai ţină actul normativ, înainte să îl promulge, zece zile, aşa cum prevede legea, după ce i se trimite motivaţia Curţii Constituţionale.
„Nu am alte mijloace. Nu a venit încă dar ştiu că sunt instrucţiuni extrem de ferme să fie redactată destul de repede. Mă rog, presiuni, să spun. Am folosit greşit expresia instrucţiuni", a mai spus şeful statului. El a menţionat că va promulga legea în a zecea zi, la ora 23 şi 59 de minute, atât cât îi permite Constituţia, adăugând că încearcă să preîntimpine un astfel de „dezastru