Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat de Ioana Băsescu, legal

Publicat in Romania TV, joi 21 noiembrie 2013 ·

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului din judeţul Călăraşi achiziţionat de Ioana Băsescu, precum şi cel de ipotecă solicitat de CEC Bank sunt legale, a stabilit Uniunea Notarilor, în urma controlului făcut la biroul notarial care a autentificat actele.

"În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte (...) au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale", arată joi, într-un comunicat de presă, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, "ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi".

"S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu", a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.

Ioana Băsescu arăta, în 14 noiembrie, că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 15 noiembrie, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Conducerea Senatului a aprobat, pe 18 noiembrie, înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind activitatea CEC Bank. Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a declarat, după şedinţa Biro

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING Ion Iliescu este internat în secția ATI a Spitalului SRI

HotNews acum o ora
Ion Iliescu (95 de ani) este internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București, anunță Antena 3 și Digi 24, care citează surse. Iliescu a fost internat de urgență luni după-amiază și este supus mai multor inves

Atac armat într-o școală din Austria! Mai mulți elevi răniți

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția din orașul austriac Graz s-a desfășurat în forță la o școală marți, 10 iunie, după un atac armat. Ministerul de Interne a anunțat că au fost mai multe victime, dar nu a specificat câte. Un ziar local a relatat că opt persoane au fost ucise î

Bacalaureat 2025 Baremul pentru proba la limba română, profil uman, au fost publicate

Ziua Constanta acum 24 minute
Baremul cu răspunsurile corecte pentru proba la limba română, profil uman, a fost publicate de Ministerul Educației, la ora 15.00. Potrivit edupedu.ro, la profilul umanistic și pedagogic, textul suport pentru Subiectul I a fost din Grigore Băjenaru,

LIVE VIDEO Nicușor Dan și Maia Sandu, conferință de presă comună acum la Chișinău

HotNews acum 31 minute
Nicușor Dan și Maia Sandu au acum o conferință de presă comună cu ocazia vizitei oficiale la Chișinău efectuate de președintele român. HotNews.ro transmite LIVETEXT principalele declarații: Maia Sandu: O Moldova care rezistă reprezintă siguranța fam

Poliţist de frontieră, oprit cu 12 focuri de armă în timp ce transporta ţigări de contrabandă furate din camera de corpuri delicte de la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu

G4Media acum o ora
Un poliţist de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, a fost urmărit de poliţiştii de la IPJ Arad şi oprit cu 12 focuri de armă, în timp ce transporta ţigări de contrabandă pe care le furase din camera de corpuri delict

Vasile Mănăilă, fost campion cu Universitatea Craiova, a încetat din viaţă la 62 de ani

Adevarul acum o ora
Fostul fundaş Vasile Mănăilă, campion al României la fotbal cu Universitatea Craiova în 1991, a încetat din viaţă marţi, 10 iunie, la vârsta de 62 de ani, a anunţat clubul din Bănie.

PSD propune o taxă de solidaritate pe veniturile mari şi foarte mari, inclusiv pe pensiile speciale iar după digitalizarea ANAF, impozitare progresivă pe toate veniturile

G4Media acum 31 minute
PSD spune că nu a propus şi nu susţine introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare şi vrea, în schimb, o taxă de solidaritate pe veniturile mari şi foarte mari, inclusiv pe pensiile speciale iar după digitalizarea ANAF, impozitare progresivă pe t

Ministerul Culturii face verificări la Muzeul Brukenthal, unde s-a organizat petrecerea la care a participat Andrew Tate

HotNews acum 4 ore
Ministerul Culturii anunță, marți dimineață, că a trimis Corpul de Control la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, după petrecerea controversată care a avut loc weekendul trecut, despre care actuala conducere spune că a fost aprobată de fostul mana

Scandal la Adunarea Generală a FRF între Răzvan Burleanu și Adrian Mititelu » Spiritele s-au încins în sală: „Bă, nebunule, ne faci sclavi pe toți?”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Marți, în dimineața meciului naționalei României cu Cipru, FRF a convocat o Adunare Generală. Marco Ferri, director general FIFA, a participat la Adunarea Generală alături de Răzvan Burleanu, președintele FRF. De la ședință a lipsit Gino Iorgulescu,

Sondaj INSCOP: Peste jumătate dintre români cred că Nicușor Dan va fi implicat în viața publică. Un procent mare din electoratul AUR crede contrariul

HotNews acum o ora
56,4% dintre români cred că președintele Nicușor Dan va fi implicat în viața publică, cele mai multe răspunsuri pozitive venind din partea electoratelor USR și PNL, arată un barometru Informat.ro, al institutului INSCOP Research. Dintre cei care au

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/24°
mie.

16°/27°
joi

17°/26°
vin.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mar.

16°/23°
mie.

13°/29°
joi

12°/22°
vin.

13°/21°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

18°/23°
joi

18°/23°
vin.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

10°/25°
mie.

11°/24°
joi

10°/21°
vin.

11°/21°
Timisoara
acum

26°
mar.

11°/27°
mie.

14°/28°
joi

11°/26°
vin.

13°/26°