Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexul ocazional este legat de depresie şi de gândurile suicidare

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 21 noiembrie 2013 ·

Sexul ocazional poate deprima şi poate chiar conduce la gânduri suicidare, sugerează un nou studiu, citat de The Daily Telegraph.

Cercetătorii au intervievat aproximativ 10.000 de persoane şi au constat că adolescenţii cu simptome depresive sunt mult mai susceptibili să practice sexul ocazional. De asemenea, aceleaşi persoane s-au dovedit mai susceptibile să se gândească în mod serios la sinucidere mai târziu în viaţă, indică studiul menţionat.

"Mai multe studii au descoperit o legătură între o sănătate mintală precară şi sexul ocazional, însă natura acestei asociaţii a fost neclară", indică autoarea principală a studiului, Sara Sandberg-Thoma, de la Ohio State University.

"S-a pus întotdeauna întrebarea care este cauza şi care efectul. Acest studiu oferă dovezi că o proastă sănătate mintală poate duce la sex ocazional, dar şi că sexul ocazional poate duce la o degradare suplimentară a sănătăţii mintale", a precizat cercetătoarea.

În cadrul studiului, adolescenţi din 80 de şcoli şi din 52 de licee americane au fost intervievaţi în timp ce se aflau în clasele VII-XII şi apoi din nou atunci când aceştia au ajuns să aibă între 18 şi 26 de ani.

Cercetătorii au pus întrebări care au vizat relaţiile, depresia şi gândurile suicidare ale adolescenţilor. Astfel, 29% dintre subiecţi (33% bărbaţi şi 24% femei) au declarat că au experimentat o relaţie sexuală ocazională - definită drept "doar sex", spre deosebire de o relaţie care presupunea mai multe întâlniri.

Legătura dintre sexul ocazional şi sănătatea mintală s-a dovedit a fi la fel în cazul femeilor şi bărbaţilor, potrivit studiului publicat în Journal of Sex Research.

"Rezultatul este neaşteptat, deoarece există în continuare acest standard dublu în privinţa sexului, potrivit căruia este OK pentru bărbaţi să aibă relaţii sexuale ocazionale, dar nu şi pentru femei", a declarat D

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 50 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 45 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 57 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum 59 minute
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°