TIMISOARA. In primavara anului viitor va fi deschis un nou santier in Timisoara, pentru largirea pasajului Jiul, ne asigura primarul Nicolae Robu. Consilierii locali au aprobat, in sedinta ordinara de marti, studiile de fezabilitate realizate pentru toate cele 3 pasaje – Jiul, Popa Sapca si Solventul, studii care arata ca ne costa 50 de milioane de euro reamenajarea acestora.
Doar largirea pasajelor Jiul si Popa Sapca necesita o investitie de 23,3 milioane de euro, in timp ce pasajul ce urmeaza sa fie construit de la zero in zona Solventul ar costa aproape 28 de milioane de euro.
Acum se poate trece la intocmirea proiectelor tehnice si a documentatiei pentru lansarea licitatiilor de executie. Cu toate astea, primarul Nicolae Robu spune ca interventiile nu vor costa 50 de milioane de euro, ci mult mai putin, chiar jumatate din suma.
Oricum, in prima faza se va lucra doar la pasajul Jiul, in primavara anului viitor, da asigurari Robu, iar poate spre sfarsitul anului 2014 va fi extins si pasajul Popa Sapca, urmand ca, poate in 2015, sa fie construit un pasaj in zona Solventul.
“Vrem sa facem in primavara licitatia. La unul dintre ele este obligatoriu sa-i dam drumul in primavara, al doilea probabil spre sfarsitul anului 2014, cand ne vor fi rambursati banii pe proiecte europene, si in 2015, cel tarziu, sa inceapa lucrarile si la al treilea subpasaj”, a dat asigurari Robu.
Orza: Care e diferenta dintre studiile vechi si cele noi?
Fostul viceprimar, acum consilier local, Adrian Orza, a cerut specialistilor din Primarie sa-i explice diferenta dintre aceste studii si studiile vechi.
“Ce diferente sunt in aceste studii fata de cele facute in anii trecuti? E vorba de o reactualizare sau de alte solutii tehnice?”, a intrebat Orza. Concluzia primarului este clara: aceste studii sunt mai ieftine decat cele vechi.
Robu nu renunta