Sâmbătă, de la ora 17.00, va fi lansat volumul „Maimuţa carpatină“, de Radu Paraschivescu, la standul Editurii Humanitas. În cele treizeci de texte, Radu Paraschivescu scrie despre tabloidizarea excesivă şi triumful antimodelelor. Duminică, de la ora 15.00, autorul va lansa, alături de Dan C. Mihăilescu, şi antologia „De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor“.

„Weekend Adevărul“: Ce ironizezi cel mai abitir în „Maimuţa carpatină“?

Deşi scrisă în general în registrul ironiei, „Maimuţa carpatină” are şi câteva bucăţi mai degrabă duioase – una se referă la cofetăriile din Bucureşti, alta la meseriile care au dispărut. Atâta câtă e, ironia mea ţinteşte în special impostura, lichelismul, relativizarea, clişeistica şi capacitatea multora de-a se face de râs fără să-i împingă nimeni. Cât despre maimuţa noastră, ea e o imitatoare acerbă, al cărei filtru cerebral dă rateuri şi care preferă forma fondului.

Care sunt proastele obiceiuri „de tranziţie“ ale românilor faţă de cele ironizate în celelalte cărţi ale tale?

E greu să măsori felul cum s-au deteriorat / redresat lucrurile în România. Iar a efectua asemenea măsurători cu ajutorul unor cărţi pare neplauzibil. Însă n-aş vrea să creadă cineva că fac figură de monitor acrit, de inspector al moravurilor sau al beteşugurilor naţionale. În mod straniu, „Maimuţa carpatină” e o declaraţie de simpatie, de preţuire şi până la urmă de dragoste pentru locul acesta unde-mi duc zilele. În rest, dacă mă uit mai atent în jur, parcă-parcă a crescut grija faţă de felul cum arătăm, poate chiar şi grija faţă de ce mâncăm sau bem, poate chiar şi grija faţă de mediu. La polul opus, mă deranjează excesul de adaptabilitate şi tranzacţionismul sălbatic la toate nivelurile, precum şi lipsa de discreţie în spaţiul public. Mi-e dor de oamenii care vorbesc încet în metrou – la telefon sau între ei. Sunt to