Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi antitalent! Adi Mutu îi face un rechizitoriu memorabil selecţionerului

Publicat in Libertatea, joi 21 noiembrie 2013 ·

Adrian Mutu (34 de ani) a aşteptat finalul barajului cu Grecia, pentru a se porni împotriva celui care l-a blocat la naţională, Victor Piţurcă (57 de ani). Conştient că nu mai are viaţă cu actualul selecţioner, starul de la Ajaccio l-a făcut praf pe antrenorul plătit de federaţie cu 35.000 de euro pe lună.

“Brili” i-a arătat oglinda lui Piţi, făcând afirmaţii care stăteau pe buzele fiecărui suporter, dar a avut curajul să dezvăluie şi detalii inedite din viaţa naţionalei. Mutu forţează demiterea lui Piţurcă, lansând inclusiv soluţii, dar şansele de reuşită sunt minime. Clauza de reziliere a “Satanei” e de 500.000 €. Dacă federaţia se va decide, totuşi, să-i plătească despăgubiri lui Piţurcă, postul de selecţioner va fi ocupat de Dan Petrescu (foto), cel mai bun prieten al lui Gică Popescu, viitorul preşedinte de la Casa Fotbalului începând din toamna anului viitor. Despre colegi

"Maxim nu e titular la naţională, când toată Germania vorbeşte despre el. Marica, în «dubla» asta, a fost absent, n-a avut nici o minge. Marius Niculae nu ar trebui să vorbească despre mine, căci ştie foarte bine cine sunt eu. Să începem de la zero, fără nimeni, să creştem! Selecţionerul trebuia să stingă conflictul cu Săpunaru, Radu Ştefan, Chivu (foto) şi Rădoi". Despre selecţionerii României

"Istoria naţionalei se rezumă doar la doi antrenori mari: Iordănescu şi Ienei. Ei au calificat naţionala la un Mondial. Ceilalţi trebuie respectati. Păcat că pentru antrenorul de azi, orgoliul a fost mai presus de naţională. Amintiţi-vă că şi cu Hagi a avut conflicte. Ce are cu Reghe? Steaua demonstrează... Sunt atâţia antrenori care pot face ceva la naţională, trebuie să schimbăm ceva. Cosmin Olăroiu, Cosmin Contra (foto), Laurenţiu Reghe sau Dan Petrescu sunt soluţii. Trebuie să o luăm de la zero. Piţurcă este trecutul, Mutu e trecutul". Despre metodele lui Piţurcă

"Piţurcă e depă

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 5 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 3 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 45 minute
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum o ora
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 5 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 3 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°