- Social - nr. 228 / 21 Noiembrie, 2013 Neindoios, dupa intrarea Romaniei in NATO si, mai ales, dupa aderarea la Uniunea Europeana, Romania a fost si este altfel privita de investitorii straini. Asa cum, odinioara, tinta acestora a fost Cehia, Polonia sau alte tari. Ceea ce, la prima vedere, ar fi un fapt pozitiv. De ce "la prima vedere”? Intrucat un lucru nu poate fi eludat. Cei mai mari investitori, in economia tarii, au fost, in perioada post-aderare la UE, nu strainii, ci romanii. Dar acei romani care, luandu-si soarta in propriile maini, lucreaza in strainatate. Iar numarul acestora nu este de ordinul sutelor sau al zecilor si sutelor de mii, ci al milioanelor de romani. Dar iata cateva cifre. In perioada dinainte de aparitia crizei economice mondiale, in 2006, din economiile (munca) lor au trimis acasa – in tara pe care o pastoreste Basescu et. comp. – 5 miliarde de euro, iar in 2007, 7 miliarde de euro. Ce-i drept, dupa aparitia crizei si in tarile in care ei muncesc, banii trimisi acasa nu au mai fost la valorile de mai sus, dar tot sume importante au fost. La intrebarea: cine a investit, in acei ani, mai mult in Romania?, analistii economici au raspuns fara nicio ezitare: romanii din strainatate. Banii trimisi acasa de catre acestia, in perioada anti-criza, au reprezentat aproape de doua ori mai mult decat investitiile straine directe. Dar, la drept vorbind, romanii au fost cei mai mari investitori si inainte de 1989. Acum, in anul de gratie 2013 – cu Romania tara membra a NATO si UE – se tot vorbeste de binefacerile "privatizarilor”, de "proprietatea privata”, de romanii autohtoni care, chipurile, au intrat in "topul celor mai bogati oameni din Romania.” Dar toate acestea (inclusiv bogatia celor din "top”) de unde provin? Din proprietatea statului (in urma privatizarilor dubioase si, adesea, paguboase). Si cine a creat inainte de ’89, proprietatea statului