Băncile ar trebui să fie implicate în procesul de gestionare a fondurilor europene astfel încât să fie facilitată absorbţia acestora. Acesta este opinia viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, exprimată în cadrul unei conferinţe a cărei temă a fost viitorul exerciţiu financiar al UE.
"Cred că e un proiect bun ca fonduri europene să se deruleze prin bănci, pentru că experienţa acestor ani dar şi experienţa unor ani de preaderare în care au existat proiecte derulate prin bănci ne arată că va exista o mai bună administrare, o mai facilă şi cursivă administrare şi o mai bună îmbinare între responsabilitatea băncii de a asigura simplelele mecanisme de plată şi, pe de altă parte, participarea băncii la finanţare", a declarat Bogdan Olteanu.
Citeşte şi: Fondurile UE pentru IMM-uri, suplimentate cu 50 de milioane de euro
Viceguvernatorul BNR a mai subliniat că fondurile europene reprezintă "o alternativă de creştere economică" pe termen mediu, într-o perioadă în care "investiţiile private sunt într-o măsură mult mai mică disponibile decât până la izbucnirea crizei".
"Dacă vrem să uşurăm absorbţia, dacă vrem să facilităm, inclusiv şi mai ales, poate, din punct de vedere al ritmului absorbţiei fondurilor europene, cred că pentru următorul exerciţiu experienţa acestor ani ne-ar împinge să optăm spre introducerea băncilor în circuit", a conchis Oltean.
Băncile ar trebui să fie implicate în procesul de gestionare a fondurilor europene astfel încât să fie facilitată absorbţia acestora. Acesta este opinia viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, exprimată în cadrul unei conferinţe a cărei temă a fost viitorul exerciţiu financiar al UE.
"Cred că e un proiect bun ca fonduri europene să se deruleze prin bănci, pentru că experienţa acestor ani dar şi experienţa unor ani de preaderare în care au existat proiecte derulate prin bănci ne arată că va