Citesc în presă despre constatarea Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, privind situaţia copiilor din România; riscul cel mai mare fiind sărăcia şi, crede domnia sa, recent apărutele fenomene de abuz asupra acestora. E drept că, aserţiunea fiind rostită într-un cadru european (dezbaterea organizată de UNICEF cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului), nu s-a menţionat în niciun fel pionieratul palmei băsiste în declanşarea îngrijorătoarelor manifestări. Pusă pe observaţii de-a dreptul revelatoare, doamna Ministru a precizat: “Aceste fenomene apar mai ales în familiile sărace”. Cum problema e o constantă pe frumoasele noastre meleaguri de pe la începuturile plămădirii poporului român, îi spunem bun venit doamnei Câmpeanu în România. Care a devenit reală pentru dumneaei abia după numirea pe post, înainte de alegeri fiind un tărâm cu posibilităţi măreţe, dar care aşteptau doar prăbuşirea portocaliului de la Putere pentru a fi fructificate.

E una să vorbeşti cu bugetul în mână şi altceva să baţi câmpii la televizor despre cum o să tai tu feliile să ajungă la toată lumea, după ce o să te urci în Scaun. Dacă ne amintim că unul dintre fiii doamnei a fost trimis în judecată de DNA, pentru un prejudiciu de 1.076.509 euro, suntem siguri că în viaţa copiilor dânsei nu vor apărea nefastele situaţii amintite, legate de sărăcie şi abuz; acesta (abuzul) făcând familie bună cu sărăcirea posesiunilor Statului şi mergând, ca în numeroase alte înrudiri politice, până la violul cu perversiuni asupra averii publice. Iar faptul că, în cazul menţinerii actualului trend, vom fi cea mai bătrână ţară a Uniunii Europene până în 2060 nu va mai putea fi pus atunci în seama dictaturii băsiste, care va fi trecut de mult în uitare, cu tot cu (sperăm) Antene.

Soluţia, pentru început, ar fi una simplă şi, probabil, tocmai de-asta atât de greu realizabilă: cei care pri