Consilierii locali ai PDL susţin că centura Vâlcele - Apahida a fost deja inaugurată în guvernarea premierului Emil Boc, iar inaugurarea pe care o va face, astăzi, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova, nu are sens.
"Deşi sunt la Guvernare de mai bine de 1 an şi jumatate, cei din USL nu au avut capacitatea să demareze şi să finalizeze proiecte de anvergură pentru dezvoltarea Clujului şi a României. Este al doilea an când județul nostru este ignorat din proiectul de buget național, deși este principalul contributor la bugetul statului, după capitală. Cu toate acestea, banii noștri, ai clujenilor, sunt direcționați în această guvernare către alte zone ale României, în funcție de interesele personale și electorale ale premierului și ale miniştrilor săi. Colac peste pupăză, Ministrul Proiectelor Inexistente, Dan Şova, are tupeul să vină astăzi la Cluj pentru a inaugura nici mai mult nici mai puţin de 1,5 km din centura Vâlcele-Apahida, executaţi într-un an şi jumătate de guvernare, adică, la un calcul simplu, 80 de metri executaţi în medie pe lună", transmit consilierii PDL Cluj-Napoca.
Aceştia mai spun că Tronsonul 3 al centurii Vâlcele-Apahida a fost inaugurat în anul 2009, iar Tronsoanele 1 şi 2 au fost inaugurate în anul 2011 de premierul Emil Boc, centura fiind tranzitată intens de la inaugurare şi până în prezent.
PDL-iştii îi cer lui Şova să nu îşi asume proiecte în care nu s-a implicat.
Dan Şova va participa la inuagurarea centurii, de la ora 13.30, în zona viaductului. Vizita sa va include ulterior şi o declaraţie de presă. Până la mijlocul acestei luni lucrările la centura Vâlcele-Apahida nu s-au încheiat, deşi conducerea DRDP Cluj promitea că acest drum va fi deschis complet circulaţiei, până la finele lunii octombrie