Nu intenţionam să mai abordez chestiunea, dar ar fi nepoliticos să-l las pe colegul de dileme şi amicul Gabi Giurgiu fără un răspuns la întrebarea cît se poate de limpede formulată în numărul anterior: „Îl rog pe domnul Mihăilescu să mă lămurească ce fel de clasă de mijloc avem, cum o definim şi, mai ales, în ce direcţie împinge ea ţara.“
Păi, dragă Gabi (sper că nu te superi că nu-ţi spun „stimate domnule Giurgiu“...), dacă am fi doar între noi, la o cafea, ţi-aş mărturisi că habar n-am să răspund la întrebările tale şi m-aş întoarce la cafea. Aşa însă, dacă m-ai scos în public, trebuie musai să formulez măcar o părere (de antropolog, se-nţelege).
DE ACELASI AUTOR Despre buna folosinţă a folclorului Puterea statelor slabe Bela Pro-şura şi patrimonializarea fînului Să pornim de la identificarea acestei clase de mijloc. Ai dreptate, desigur, să spui că „stabilirea unei anumite limite inferioare a venitului anual a devenit un criteriu insuficient.“ De fapt, a fost totdeauna insuficient, dar a fost o primă aproximare utilă mai ales pentru comparaţii în timp şi spaţiu. Să pornim însă de la precizarea pe care o faci tu, referitoare la definiţia dată de The Economist prin 2009 (de fapt, e mult mai veche): cineva „este în clasa mijlocie dacă, după ce îşi plăteşte mîncarea şi alte cele absolut necesare supravieţuirii, îi mai rămîne o treime din venituri la dispoziţie să cumpere ce-i trece prin cap.“ O să rîzi, dar şi lucrul acesta este destul de relativ. Uite, de pildă, un studiu Nielsen recent a împărţit populaţiile din lume în trei categorii, cam cum spui tu, una care îşi asigură doar strictul necesar, una care, trăind decent, îşi poate permite să facă şi diverse alte cheltuieli după cum o taie capul (cam definiţia clasei de mijloc) şi una care nu are restricţii la cheltuieli. Ei bine, zonele cele mai sărace şi cu familiile cele mai mari (Asia – Pacific şi
