Cum se împacă şi cum s-a împăcat de-a lungul timpului ac­tivitatea dumneavoastră de actor cu cea de manager cul­tu­ral şi chiar de reprezentant în administraţia statului?

Deşi pare imposibil, uite că se poate. Cred că, în ge­ne­ral, cine poate să-şi asume asemenea activitaţi care par necompatibile trebuie să-şi asume un fel de politică a bunului simţ – bunul simţ însemnând în cazul nos­tru respectul pentru lucrurile fireşti. Or, în ad­mi­nis­tra­rea actului de cultură firesc ar fi să respecţi condiţia sine qua non a creatorului, apoi a domeniului creaţiei şi a ambianţei de creaţie. Până la urmă, cine-ar putea să ştie mai bine care este ambianţa propice fe­no­me­nu­lui teatral, condiţia artistului care participă la actul de creaţie şi care sunt drepturile creatorului în societate şi aşa mai departe? Cu alte cuvinte, dacă îţi faci timp, ştii care sunt liniile de forţă ale acestor domenii şi chiar vrei să faci ceva pozitiv, nu este imposibil.

Am ţinut cursuri de actorie la Institutul de Teatru, am jucat, am pus în scenă, după ce am terminat man­da­tul la minister am pus în scenă o operă în Anglia, în Ja­ponia, în România, am condus Teatrul Bulandra timp de trei ani. Şi iată-mă acum la Teatrul Naţional de opt ani, unde reuşesc o reconstrucţie spectaculoasă a unui edificiu care ar trebui să devină o emblemă na­ţio­nală, un brand, cum se numeşte astăzi. Cred că omul are timp pentru toate dacă vrea.

Credeţi că viaţa culturală ar funcţiona mai bine dacă mai mulţi oameni din breaslă s-ar implica astfel în viaţa pu­blică?

Încearcă mulţi. De altfel, la ora asta la direcţiile tea­tre­lor din Bucureşti sunt artişti de marcă: la Teatrul Tă­nase e Arşinel, la Teatrul Odeon e Dorina Lazăr, la Tea­trul de Comedie e George Mihăiţă, la Bulandra e Ducu Darie. După părerea mea, oamenii care sunt buni pentru managementul instituţiilor de cultură tre­bu­