Probabil cel mai bun roman, după părerea noastră, al rusului Andrei Makine, care trăieşte din anii 80 ai secolului trecut în Franţa. A apărut în 2013 şi a fost de îndată publicat şi de Polirom*), într-o traducere, o spunem de la început, remarcabilă, semnată de Daniel Nicolescu. Un roman în care fragmentul de istorie de acum mai bine de două veacuri se îmbină cu istoria contemporană într-un mod admirabil – ce se întâmpla atunci şi ce se întâmplă acum fiind la fel de complicat, plin de înţelesuri multiple.

Un scriitor, scenarist, ocazional şi regizor, Oleg Erdmann, cu origini germane – strămoşii săi au sosit în Rusia odată cu prinţesa germană care a ajuns împărăteasă – lucrează la un film copleşitor despre ţarina Ecaterina cea Mare, de care este obsedat. Se întâmplă în vremea sovietelor, cu cenzura pe cap, cu multe invidii, mofturi ale actorilor, lipsuri, indolenţă etc. Oleg adună informaţii, citeşte cam tot ce s-a scris despre ţarină, memorii şi studii docte, caută în arhive, adună hărţi şi varii relicvarii care ilustrează epoca, mintea lui e doldora de amănunte picante sau aparent nevinovate care au contribuit la facerea istoriei mari, ştie că niciodată nu va reuşi să o înţeleagă pe femeia ajunsă în fruntea imperiului, dar să fie cât mai aproape de înţelegere i se pare totuşi o reuşită enormă.

Vremurile se schimbă, regimul comunist cade şi eroul nostru nostru ajunge să lucreze din nou la un film despre ţarină, de astă dată un serial de televiziune în sute de episoade. Vrea să surprindă „absurdul magistral al destinului acestei femei”. O împărăteasă înconjurată de mister, admirată de enciclopediştii francezi, despre care se spunea că era o desfrânată şi o nimfomană, dar şi un suveran luminat care a reformat Imperiul Rus, transformându-l într-o mare putere europeană. O împărăteasă care vrea să uşureze suferinţele poporului, dar se alege cu o răscoală