În timp ce președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, susține că drumul care leagă Palatul Snagov de DN1 este reabilitat acum pe ultima sută de metri, mai marii de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale susțin că lucrările erau în atenția lor de ceva vreme. Cu alte cuvinte, se poate spune că cei de la CNANDR s-au culcat pe o ureche și că acum fac un drum în cinci zile, pentru a nu ne face de rușine: o delegație chineză va trebui să îl traverseze luni. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Compania aflată în subordinea ministrului delegat a Departamentului, Dan Șova, și care este condusă de Narcis Neaga, ori nu știe să își planifice lucrările de reabilitare drumuri, ori vrea să-și ascundă incompetența.
Cu doar câteva zile înainte ca premierul chinez să viziteze Românie, mai marii de la drumuri asfaltează traseul pe care ar urma să circule delegația chineză, dar susțin că lucrările nu au nicio legătură cu vizita chinezilor. Președintele Consiliului Juedețean, Marian Petrache, îi contrazice: se fac lucrările pentru a nu ne face de rușine, drumul arată ca după război. Începute ieri, lucrările trebuie să fie gata până luni, atunci când sosește prim ministrul Chinei, pentru a putea trece delegația Chineză.
Directorii de la drumuri tac mâlc, poziția oficială- penibilă
În timp ce responsabilii de la Compania de Drumuri susțin că fac reparațiile ca să pună în valoare "potențialul turistic al zonei", potrivit stirileprotv.ro, directorul general adjunct al CNANDR, Cristian Andrei, a refuzat să vorbească despre subiect. Astfel, contactat, astăzi de reporterii EVZ, acesta a precizat: „Avem un birou de comuinicare cu presa, vorbiți cu domnul Bogdan Cotârlici”.
Pe cele trei numere de la Biroul de Presă, afișate pe pagina de internet, nu a răspuns nimeni până la până la ora publicării știrii.
Cert este că, potrivit sitirileprotv.ro