De la distanţă, premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, s-au contrat în privinţa celui care ar trebui să conducă cea de-a doua comisie parlamentară gândită să ancheteze creditul agricol luat de la CEC de Ioana Băsescu. Dacă Antonescu s-a declarat deschis să discute, dar l-a propus pe Ilie Sârbu, ca lider al grupului PSD din Senat să îşi asume activitatea acestei comisii, ca preşedinte, Ponta s-a blocat, în primul moment, aflând de această idee.
"Nu ştiu şi bănuiesc că a fost o glumă", a replicat el, după o scurtă pauză, comentând că unele glume ale lui Antonescu "sunt bune", dar "nu toate".
În dialogul la distanţă, prin ziarişti, Antonescu a răspuns prompt. "De ce să fie o glumă? E liderul grupului din Senat al PSD. O să decidă PSD", i-a pus pe social-democraţi în postura de a explica de ce nu şi-ar asuma conducerea prin Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta.
Dincolo de contrele legate de numele lui Sârbu, liderii USL susţin că, de principiu, pot ajunge la un acord legat de înfiinţarea comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. "În mod sigur vom discuta. Proiectul a fost scris de colegii mei şi le-am cerut să îl transmită (liberalilor, n.red.). Sunt convins că după ce se uită colegii din PNL vor fi de acord. E dreptul lor să se gândească", a fost Ponta pacifist înainte de a fi pus în faţa nominalizării lui Ilie Sârbu.

"Nu ştiu ş