În perioada 15-17 noiembrie 2013, la Bacău, a avut loc cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional de matematică şi fizică ,,Vrânceanu-Procopiu”, acesta adresându-se elevilor din clasele IX-XII.
În cadrul competiţiei au participat cei mai buni patru elevi la fizică şi matematică, din fiecare judeţ din ţară, în total 110 elevi. Liceenii au avut de rezolvat două probleme de matematică şi două probleme de fizică cu grad de dificultate sporit.
Elevul Lucian Bicsi, din clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare” Suceava, a obţinut locul al II-lea pe ţară, acesta fiind pregătit de prof. Dan Popescu (la matematică) şi de prof. Costică Costan (la fizică).
Lotul judeţului Suceava a fost însoţit de prof. Sorin Golda, de la Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare”, şi de prof. Constantin Dumitru, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău, Asociaţia profesorilor de matematică şi fizică din Bacău, în colaborare cu Primăria municipiului Bacău.
În perioada 15-17 noiembrie 2013, la Bacău, a avut loc cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional de matematică şi fizică ,,Vrânceanu-Procopiu”, acesta adresându-se elevilor din clasele IX-XII.
În cadrul competiţiei au participat cei mai buni patru elevi la fizică şi matematică, din fiecare judeţ din ţară, în total 110 elevi. Liceenii au avut de rezolvat două probleme de matematică şi două probleme de fizică cu grad de dificultate sporit.
Elevul Lucian Bicsi, din clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare” Suceava, a obţinut locul al II-lea pe ţară, acesta fiind pregătit de prof. Dan Popescu (la matematică) şi de prof. Costică Costan (la fizică).
Lotul judeţului Suceava a fost însoţit de prof. Sorin Golda, de la Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare”, şi de prof.