Strategia de dezvoltare a judeţului Gorj va fi reactualizată. Şefii judeţului se întâlnesc astăzi pentru a stabili ce oportunităţi există în perioada 2014-2020 pentru ca Gorjul să prospere. Pentru această dezbatere, la Târgu-Jiu a venit şi reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Vizate sunt posibilităţile de obţinere a finanţării în domeniul social.
Întâlnirea are drept scop reanalizarea strategiei multianuale stabilită încă din anul 2011 şi valabilă până în 2020. Au fost constituite cinci grupuri de lucru, denumite „Un Gorj Social”, „Un Gorj Verde”, „Un Gorj Întreprinzător”, „Un Gorj Prosper” şi „Un Gorj Turistic”.
Camelia Popescu, reprezentanta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a prezentat un document prin care speră ca instituţia să obţină mai uşor finanţare europeană şi nu numai în următorii ani. Pe lângă strategia judeţeană de dezvoltare a serviciilor sociale în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, au fost supuse dezbaterii şi alte programe de interes judeţean. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, reactualizarea strategiei de dezvoltare a judeţului este necesară ca urmare a reactualizării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României.