S-a epuizat şi barajul care ducea la Rio. În dubla cu naţionala Greciei, ai noştri au arătat că nu pot mai mult. Tot ceea ce s-a scris, înainte şi în timpul desfăşurării celor două dispute, a sugerat limitele în care ne putem mişca. Au fost suficient de multe aprecieri optimiste pe care le consider a nu fi fost deplasate, ci orientate spre a sprijini un climat, măcar psihologic, cât mai ridicat în tabăra noastră. Înaintea meciului de la Bucureşti, am apreciat că vremea analizelor şi a răfuielilor trebuie amânată până după ce vom cunoaşte rezultatul final al calificării. Prin firea mea, sunt optimist obiectiv şi am încercat să rămân în marea familie tricoloră. La rece, nu aveam nicio speranţă de calificare sau răsturnare a ierarhiilor, dar spuneam, ca tot românul, totuşi s-ar putea…

Cele două dispute cu elenii ne-au liniştit şi au arătat că atât putem şi acolo suntem ca valoare de exprimare… Ceea ce este suferinţă pentru întregul fotbal românesc s-a evidenţiat că este, de altfel firesc, şi la nivelul naţionalei. Adică, dacă nu avem atacanţi români care să decidă jocul în campionat, nu putem avea nici la naţională. Linia de fund depinde, de cele mai multe ori, de prezenţa/absenţa unui singur jucător. În linia mediană, suntem nevoiţi să revenim la unii jucători pe care, dacă nu ar veni sub tricolor, aproape că i-am uitat. Pentru toate aceste scurte opinii, nu pot să nu apreciez că elenii au meritat să meargă mai departe. La Bucureşti, s-au arătat generoşi cu noi şi, pentru a nu înregistra zero în dreptul României, au făcut pace şi au înscris în propria poartă. Pentru moment, pe fondul unei amărăciuni normale, doar atât, deoarece va curge cerneală din foarte multe direcţii. Că vor fi obiective sau exagerate, acum nici nu mai contează, când zarurile au fost de mult jucate. Aş opina spre analize pertinente care să ajute, şi nu să distrugă.

@N_