Riscantă şi temerară, aşadar tinerească, o plonjare într-un râu cultural iute curgător - astfel poate fi descrisă, succint, iniţiativa studenţilor şi profesorilor de arte din România şi din Cehia de a expune împreună afiş de film*. Şi, ne grăbim să adăugăm, activitate ce reclamă bunăvoinţa privitorului-vizitator, întrucât atacă, având ca unelte mai curând buna intenţie şi curajul, un domeniu complex şi adeseori performant - cel al cinematografiei şi al reprezentărilor-marcă ataşate ei (considerăm de la sine înţeleasă o decentă capacitate de exprimare grafică a participanţilor, fiindcă în baza acesteia se va fi realizat trierea lucrărilor şi, ulterior, expoziţia).

Mai mult chiar, şi din păcate pentru expozanţi, nu s-a pus la modul serios problema efectivă a creării unui afiş destinat publicului, aşa încât, spre a delinea mai precis cadrul manifestării, este corect să spunem că am fost martorii unui exerciţiu de şcoală cu public - ceva în genul concursurilor studenţeşti de arhitectură de idee, acolo unde construirea efectivă a clădirii trece pe planul secund în favoarea componentei „artistice”. Aceste gesturi experimentale sunt favorabile unei atitudini mai relaxate a competitorilor, în speranţa că ideea poate atinge revelaţia, cu toate că pericolul desubstanţierii rămâne: nu întotdeauna şi nu pentru oricine cadrele unei comenzi pot fi înţelese în pozitivul lor concret de către cel „chemat”. Cu alte cuvinte, rareori o idee devine un concept. În cazul de faţă: nu e deloc suficient ca studentul-artist X să fi fost sensibilizat de pelicula lui Jim Jarmush, să zicem (Ghost Dog – reprezentat de unul dintre cele mai bune afişe ale expoziţiei). Faptul că X s-a emoţionat la vederea acelei pelicule este relevant subiectiv, dar spectatorul care încă n-a văzut filmul şi iubitorul de artă sunt interesaţi de calitatea mesajului declanşat/„furnizat” de această emoţie – cu