Se face de multă vreme tam-tam cu apartenenţa noastră la Europa. De parcă ne-ar fi mişcat careva de pe hartă. (Nu suna frumos şi denumirea postului de radio, „Europa liberă”?)

Aşa că, prin voia aleşilor noştri, „pe şestache”, am fost racolaţi ca membri ai UE. Mare victorie, ce să zic. Ne-am procopsit cu preţuri la nivelul lor iar pentru majoritate, că, deh, democraţia nu-i pentru căţei, cu venituri ca-n lumea a treia. Industria ni s-a distrus că au ei şi pentru noi, agricultura, aşijderea, sănătate nu ne trebuie că se cheltuie prea mult de la buget şi învăţământul nu-i necesar aproape deloc fiindcă aşa rău cum e la ora asta tot îi depăşim la o mulţime de capitole. Am auzit şi aiureala aia că cine critică politica uniunii este antioccidental şi pro-rus. Vrăjeală. Adică statele din nordul Europei, unde s-a avut bunul-simţ ca cetăţenii să fie informaţi „pe bune” despre avantajele şi dezavantajele aderării şi au fost apoi întrebaţi ce aleg şi au spus „NU”, sunt excluse de pe continent. Se bate în continuare câmpii cu „fondurile europene”. Ştiu că am mai scris despre asta dar mă repet. Ştie cineva cât contribuie ţărişoara noastră la bugetul Europei unite şi cât la sută se dă înapoi pentru diferite proiecte? Şi că banii ăia sunt sub formă de împrumut, care dacă nu se returnează la timp o să aibă de plătit urmaşii urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor noştri în veacul vecilor? Sigur că ştiu mai mulţi, dar mai bine să fie ţinut amărăşteanul în ceaţă, să fie pus să stea la coadă pentru „ajutoare” compuse din făină expirată de păpuşoi sau de grâu, miere din chimicale şi alte porcării care nu se mai vând pe la dracu ştie ce supermarketuri din străinătate, să i se fluture hârţoage şi fotografii de pe internet cu cine ştie ce proiecte de viitor, să fie sfătuit să aibă răbdare şi să i se promită că o s-o ducă precum în sânul lui Avram. Deşi nici post-mortem nu se ştie, că e