Din cîte a putut băga de seamă pînă şi un ochi eminamente distrat, în toate comentariile mele despre Scandalul celor 300 de hectare, am ţinut să precizez de fiecare dată, din cele publicate pînă acum în această chestiune.
Nu e vorba de un tic de condeier, asemănător, prin automatism, făcutului cu ochiul de către unul care stă prost cu nervii, ci de expresia unei prudenţe de jurnalist, puse la grea încercare de confruntările politice postdecembriste.
În 2000, cînd Ion Iliescu se anunţa deja ca victorios la prezidenţialele din iarnă, a izbucnit pe meleagurile noastre un scandal izvorît hăt-departe, la Petersburg.
S-a numit, unii îşi mai amintesc, poate, Scandalul firului roşu.
Şi pe vremea aia, ca şi mai înainte, dar şi ca acum, nu sufeream făcăturile politico-mediatice, mai ales cînd ele păreau, vorba lui nea Gigel de la Sculărie, puse cu mîna. Şi asta deoarece mi se părea – cum mi se pare şi acum – că ele trădează dispreţul cumplit al guzganilor faţă de Popor, văzut ca o strînsură de imbecili ușor de dus de nas de șmecheri. Scandalul, întreţinut de Secţia română a BBC, dirijată la vremea respectivă de Cristian Mititelu, actualmente pensionar de lux la CNA din partea PNL – Crin Antonescu, duhnea de departe a poşircă fabricată de cei de la SIE. Se invoca la BBC şi, apoi, se comenta în România o ştire apărută într-o revistă obscură de la Petersburg, despre care nu era sigur dacă e finanţată de SIE sau de KGB.
Seară de seară, la Tucă Show, cu îndîrjirea care mă cuprinde cînd e vorba de a combate o mizerie politicianistă, m-am luptat pentru a dovedi că totul era o făcătură.
Ca urmare a campaniei mele, susţinută şi în ziarul Azi, pe care-l conduceam, m-am pricopsit cu un proces din partea lui Cristian Mititelu, urmat de o sentinţă de 450 milioane lei vechi.
I-a încasat distinsul liberal de azi.
J