V. A. Urechia, cel dintâi ministru al învăţământului pus de Cuza Judeţul Neamţ a dat ţării mulţi oameni de seamă şi în secolul al XIX-lea din mileniul trecut. Unul dintre ei este V.A. Urechia, un mare cărturar şi om politic, al cărui nume îl mai poartă azi doar o stradă din centrul municipiului capitală de judeţ. Vasile Alexandrescu-Urechia s-a născut la 15 februarie 1834, în Piatra Neamţ şi a trecut în eternitate la 22 noiembrie 1901, în Bucureşti. A fost istoric, scriitor, om politic, membru fondator al Academiei Române. Era fiul lui Alexandru Popovici, clucer, judecător la Tribunalul din Piatra Neamţ, şi al Eufrosinei Manoliu. Primele studii le-a urmat la Şcoala particulară din casele boierului Dumitrache Stan din Piatra Neamţ, apoi la pensionul privat al elveţianului Ballif şi Şcoala preparandală „Trei Ierarhi” din Iaşi. În 1844, devine bursier al Academiei Mihăilene din Iaşi şi al „Societăţii pentru ajutorarea tinerilor români la învăţătură” de la Paris (1855 – 1857), unde îşi susţine bacalaureatul. Tot în Capitala Franţei, Urechia studiază la Facultatea de Litere (1856 – 1857) şi urmează în paralel cursurile de filosofie şi literatură de la Sorbona. După terminarea studiilor, Vasile Alexandrescu-Urechia devine profesor de literatură română, latină şi de istorie universală la Universitatea din Iaşi (1858 – 1864) şi asesor la Tribunalul din Iaşi în acelaşi an. Apreciat ca o personalitate culturală excepţională, după Unirea Principatelor Urechia este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza director în cadrul Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, apoi preşedinte al Comitetului de Inspecţiune a Şcoalelor din Iaşi. Începând cu 1864, Alexandrescu-Urechia se mută la Bucureşti şi este numit director general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar până la sfârşitul vieţii va fi profesor universitar de istorie şi de literatură