Julia Roberts (46 de ani) este una dintre cele mai cunoscute actriţe de la Hollywood, însă puţini ştiu că atât ea, cât şi fratele ei, Eric, au avut o copilărie chinuită, fiind abuzaţi psihic şi fizic şi terorizaţi de tatăl lor vitreg şi alcoolic, Michael Motes, devenit ulterior homosexual.
Revista americană National Enquirer a publicat în cel mai nou număr un interviu cu Michael Motes (68 de ani), tatăl vitreg al actriţei Julia Roberts, care acum e stabilit în statul american Georgia, împreună cu iubitul său.
Astfel, publicaţia dezvăluie că bărbatul, care a fost alcoolic, le-a făcut actriţei şi fratelui ei, Eric (57 de ani), copilăria un iad, fiind foarte violent cu cei doi. Fratele actriţei a dezvăluit totul
În timp ce Julia a refuzat de fiecare dată să vorbească despre tatăl său vitreg, Eric (foto mic) a declarat în repetate rânduri că mama lor a făcut cea mai mare greşeală când s-a măritat cu un astfel de om.
“Faptul că s-a căsătorit cu el nu a fost deloc o decizie bună. Soţul mamei noastre m-a terorizat şi m-a abuzat şi a făcut acelaşi lucru şi cu surorile mele Julia şi Lisa. Nu vreau să mă gândesc la câte au îndurat cât au trăit în aceeaşi casă cu el”, a declarat Eric, care la scurt timp după ce mama sa, Betty, s-a măritat cu Motes, în 1972, a părăsit casa în care locuiau toţi.