Mai multe mașini, printre care și un autobuz cu călători, care circula pe direcția Soveja-Focșani, au fost implicate ieri dimineață într-un carambol pe DN2 E85 , în apropiere de Tișița. Din cauza ceții dense, care a redus vizibilitatea pe alocuri și la 50 de metri, un conducător auto, care circula dinspre Tișița spre Focșani, nu a observat la timp un TIR care era oprit pe marginea părții carosabile și a intrat în coliziune cu acesta. După această tamponare, au urmat alte trei, mai multe persoane fiind rănite ușor.
Ceața densă de ieri, care a redus vizibilitatea pe drumul european, carosabilul umed și neatenția unora dintre conducătorii auto au condus la producerea unui carambol, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Evenimentul rutier s-a produs în apropiere de Țișița, pe sensul de mers Bacău-Focșani. Cinci persoane au fost rănite ușor în urma tamponărilor care s-au ținut lanț.
Prima tamponare a avut loc puțin înainte de ora 08.00, între Tisița și Bizighești. Șoferul unui tir a oprit pe marginea drumului european, întrucât avea pană la una dintre roți. Acesta a încercat să semnalizeze zona cu o anvelopă și cu o vestă reflectorizantă, dar se pare că nu a fost îndeajuns de vizibil pentru șoferii care au circulat pe aceeași bandă de mers. Şoferul unei furgonete nu a observat semnele sau poate nu a reușit să reducă la timp viteza și a intrat în autotren. Nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
La scurt timp și la mică distanță de tir, a avut loc o altă tamponare. De această dată, un autoturism Opel a intrat într-un Peugeot, de asemenea înregistrându-se numai pagube materiale. Cum autoturismul Opel a rămas pe partea carosabilă, în spatele său a intrat un autoturism Dacia Logan, condus de Ionel P., rezultând rănirea unei femei.
„Accidentul a avut loc pe DN2 E85,